Numărul utilizatorilor platformei de micro-blogging Twitter a crescut datorită aplicațiilor pentru telefonul mobil, care le-au permis utilizatorilor să folosească serviciul chiar dacă nu sunt în fața unui computer, a declarat Evan Williams, unul dintre cofondatorii companiei, citat de cotidianul britanic The Telegraph. El a adăugat că numărul de utilizatori care folosesc Twitter – care are în jur de 145 de milioane de utilizatori la nivel mondial – pe telefonul mobil a crescut cu 62% din luna aprilie, iar 16 procente din noii utilizatori își fac cont de pe mobil. Potrivit lui Williams, 8% dintre utilizatori folosesc aplicația Twitter pentru iPhone.