Petrom, cea mai mare companie din România, lucrează alături de firme precum Rolls-Royce sau gigantul francez Areva la proiectul unui robot care să aibă autonomie foarte mare, care să se poată deplasa pe structurile metalice și care să aibă multiple utilizări pornind de la industria nucleară până la industria petrolieră. Roboțelul ar urma să fie folosit pentru măsurători sau reparații.
Interesul direct al producătorului de petrol și gaze este acela de a obține o structură capabilă să funcționeze în medii greu accesibile și în atmosferă umedă, planurile Petrom fiind acelea de a-l folosi pentru lucrări pe platformele marine offshore. Robotul se va numi MiRoR (acronimul de la minisistem robotic pentru reparații și mentenanță în zone greu accesibile).
Potrivit informațiilor companiei, proiectul a început în februarie 2012 și are un termen de realizare de patru ani de zile. Compania nu a precizat care este valoarea acestui proiect.
Partenerii pentru proiectul MiRoR sunt Universitatea din Nottingham, institutul de cercetare Fraunhofer, Fundația Tekniker din Spania, institutul elvețian ETH, Rolls-Royce, Areva, spaniolii de la Acciona și Petrom. Toți cei implicați participă la conceperea MiRoR atât cu expertiză tehnică, dar și financiar. Ulterior, toți partenerii vor avea dreptul de a folosi și exploata minirobotul. În cazul unui succes, MiRoR ar putea deveni primul aparat european de acest gen folosit pe o platformă petrolieră.
Implicarea Petrom în acest proiect vine în contextul în care compania operează două perimetre offshore (Istria XVIII și Neptun XIX), însumând o arie de 13.880 km2. Petrom produce în prezent, pe platforma continentală, din cinci zăcăminte comerciale: Lebăda Est, Lebăda Vest, Sinoe, Pescăruș și Delta. Producția actuală atinge aproape 32.000 boe/zi, ceea ce reprezintă aproximativ 18% din producția Petrom din România.
Mai mult, Petrom, alături de gigantul american ExxonMobil, sunt implicați în lucrările de explorare a zonei de mare adâncime din perimetrul Neptun din Marea Neagră. Acolo prin prima sondă săpată a fost deja identificată o acumulare de gaze naturale de 42-84 de miliarde de metri cubi. Ținând cont de factorul de recuperare și de prețurile internaționale de tranzacționare a gazelor naturale, valoarea acestei acumulări ar putea ajunge la 17 miliarde de euro.
Grupul Petrom a înregistrat în primele șase luni ale anului o cifră de afaceri de 12,2 miliarde de lei (2,7 mld. euro), în creștere cu 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În aceeași perioadă compania a realizat un profit net de 2 miliarde de lei (462 de milioane de euro), cu 16% mai mare față de cel din primele șase luni din 2011. Săptămâna aceasta, miercuri, compania urmează să-și publice rezultatele la nouă luni.