Companiile Generali și Ardaf, controlate de grupul italian Generali, vor funcționa de mâine, 1 septembrie, sub umbrela unei singure societăți, dar brandul Ardaf – unul dintre cele mai cunoscute din piața asigurărilor – nu va dispărea complet.
Cele două companii vor anunța mâine într-o conferință de presă încheierea fuziunii.Acționarii celor două companii au decis în luna martie ca în urma fuziunii să fie păstrate brandurile și sucursalele ambilor asigurători. Astfel, deși dispare din acte, numele Ardaf va continua să apară pe fațada celor 215 sucursale ale companiei. Noua societate se va numi, în acte, Generali România și va fi a cincea mare companie din piața asigurărilor, luând în calcul primele brute subscrise în 2010 de cei doi asigurători. Generali a subscris anul trecut prime de 438 milioane lei, în timp ce Ardaf a avut afaceri de 217 milioane lei.
Generali era a opta companie de asigurări generale după volumul primelor brute subscrise la sfârșitul anului trecut, în timp ce Ardaf ocupa locul 11 pe acest segment de piață.
Chiar dacă noua societate va păstra numele Generali, procedura juridică de fuziune implică absorbția Generali Asigurări de către Ardaf, grupul susținând că opțiunea este rezultatul unei analize preliminare care a ținut cont de aspectele legale și de reglementare.
Ardaf a avut pierderi de zeci de milioane de lei în anii anteriori, reușind să treacă pe profit abia în 2010. Aceasta înseamnă că noua entitate va plăti un impozit pe profit mai mic deoarece va trebui să acopere din câștigurile viitoare și pierderile Ardaf din anii trecuți.