Linux, sistemul de operare gratuit dezvoltat de finlandezul Linus Tovardls, s-a transformat dintr-un experiment interesant intr-o tehnologie uzuala in centrele de date ale corporatiilor, gratie suportului oferit de giganti precum IBM, Intel si Hewlett-Packard, precizeaza New York Times.
Aceleasi companii au decis ca a venit timpul sa-si reuneasca eforturile in cadrul unui nou grup, denumit Linux Foundation.
Misiunea organizatiei este de a sustine Linux – exemplul de referinta al software-ului open-source – in lupta cu sistemul de operare Microsoft Windows.
James Zemlin, directorul executiv al fundatiei, declara ca rivalii de la Microsoft au succes cu Windows deoarce stiu sa-l promoveze, sa-l protejeze si sa-l standardizeze, adaugand ca Linux Foundation trebuie sa realizeze acelasi lucru.
In centrele de date ale corporatiilor, atat Linux, cat si Windows au beneficiat in urma tranzitiei catre PC-urile cu microprocesoare ieftine, care au inlocuit treptat platforme dedicate scumpe.
Aceasta tranzitie a ajutat de asemenea si producatorii de microprocesoare, precum Intel si Advanced Micro Devices (AMD), dar si producatorii de PC-uri, printre care se numara HP, IBM, NEC si Fujitsu. Rivalii Microsoft in domeniul aplicatiilor de tip business – inclusiv Oracle si IBM – au promovat Linux pentru a-si submina adversarul, iar companii precum Red Hat si Novell, ofera distributii gratuite de Linux, dar taxeaza utilizatorii pentru suport tehnic si mentenanta.
Linux a reusit sa-si dezvolte un public numeros de-a lungul timpului. Conform firmei de cercetare IDC, vanzarile anuale de hardware, software si servicii orientate spre Linux depasesc 14,5 miliarde de dolari (11,17 miliarde de euro).
Exista o competitie acerba intre companiile de pe aceasta piata, a declarat Daniel Frye, vicepresedinte in cadrul IBM. Colaborarea este esentiala pentru progresul Linux si pentru a evita eterogenitatea pietei din anii 1980, cand diverse companii suportau diverse variante ale sistemului de operare UNIX – baza de la care Linux si-a inceput dezvoltarea.
Linux Foundation va asimila doua alte grupuri – Open Source Development Labs si Free Standards Group, al carui presedinte a fost James Zemlin.
Stuart Cohen, directorul executiv Open Source Development Labs, a declarat ca va infiinta o noua companie care va produce software conceput special pentru industrii individuale, precum serviciile financiare.
Linux Foundation va plati salarii catorva programatori cheie Linux, precum si creatorului Linus Torvalds – salarii acoperite pana acum de Open Source Development Labs.
O parte din motivele initiale pentru formarea Open Source Development Labs acum sase ani, precum familiarizarea companiilor cu Linux si open-source in general, au fost rezolvate, a declarat Torvalds, adaugand ca rolul sau nu se va schimba. “Lucrez cu tehnologia in sine, nu ma ocup de alte probleme. Doar stau in subsolul casei mele si fac management tehnic”.
Business Hi-Tech
Numele grele din industria IT infiinteaza Linux Foundation
Linux, sistemul de operare gratuit dezvoltat de finlandezul Linus Tovardls, s-a transformat dintr-un experiment interesant intr-o tehnologie uzuala in centrele de date ale corporatiilor, gratie suportului oferit de giganti precum IBM, Intel si Hewlett-Packard, precizeaza New York Times