Michele Nusco, CEO și unul dintre acționarii grupului italian Nusco, cu afaceri în imobiliare și industria ușilor și ferestrelor, spune că la finalul acestui an va începe construcția unei noi clădiri de birouri, situată în imediata apropiere a turnului de 19 etaje Nusco Tower din zona Aurel Vlaicu.

“Estimăm că spre sfârșitul anului vom începe lucrările și deja suntem în discuții cu două firme de construcții. În 18 luni de la începerea construcției imobilul va fi gata”, spune Nusco.

Noul proiect al familiei Nusco va avea circa 18.000 de metri pătrați, din care 12.000 de metri pătrați vor fi spații de birouri, iar alți 6.000 de metri pătrați vor fi parcări. Investiția totală în acest proiect se ridică la circa 17 milioane de euro, iar Michele Nusco afirmă că pentru 10 milioane de euro a obținut finanțare de la două bănci, una românească și una italiană, în timp ce restul de bani sunt contribuție proprie a grupului.

El precizează că a început deja discuții și cu potențiali chiriași și că inclusiv companii care au spații închiriate în Nusco Tower sunt interesate să se extindă în noul proiect de birouri.

Citiți articolul integeral pe www.zcorporate.ro