Sandu de la Pericei este unul dintre personajele pitoresti ale Oradei. Pe numele sau adevarat Alexandru Tatar, originar din comuna Pericei, judetul Salaj, el a fost multa vreme salariat al intreprinderii Metalica Oradea.
Are mai multe brevete de inventii si inovatii din acea perioada. Dupa Revolutie si-a facut propria firma, SC Sandu de la Pericei SRL, care functioneaza lipita de gardul intreprinderii Metalica. Depozitul sau de materiale de constructie si metalo-chimice este unul din cele mai ieftine din Oradea.
Pentru ca nu dispunea de capitalul necesar pentru inceperea unei afaceri, in 1990 Alexandru Tatar a luat drumul Occidentului. A plecat in Germania imediat dupa Revolutie, luandu-si de la Metalica un concediu… pe trei ani inainte.
Pentru ca ii spusesera lui “niste cunostinte” ca alimentele sunt scumpe in Germania, si-a luat cu el si niste provizii, asa, cat sa nu moara de foame: cateva zeci de kilograme de slanina afumata traditional, un sac cu ceapa, unul cu usturoi, vreo 50 de kile de palinca, niste vin “de buturuga” si alte maruntisuri. Caci ardeleanul nu poate fara sa manance zilnic slanina afumata si fara sa bea un paharel de palinca!
Trei mii de marci si un loc de munca
In Germania n-a avut succes, mai ales ca nu stia limba. Asa ca s-a intors in Austria, la Viena. aansa i s-a ivit intr-o piata din capitala austriaca, unde incerca sa vanda cate ceva din provizii, pentru ca ramasese fara bani.
Aici a auzit la un moment dat vorbindu-se ungureste, limba pe care o stia de acasa. Asa a ajuns sa cunoasca un refugiat ungur al Revolutiei din 1956, caruia i s-a prezentat drept “locuitor din Ardeal”.
Noua cunostinta a fost de-a dreptul fascinata de slanina, ceapa si palinca din portbagajul lui Alexandru Tatar. Din vorba in vorba, amintindu-si probabil de vremurile de altadata, batranul refugiat a cumparat toata marfa “ungurului” de ocazie.
I-a dat aproape 3.000 de marci pe ea si i-a oferit si un loc de munca. “Noaptea eram paznic, iar peste zi eram sofer, incarcator-descarcator si mai sapam si gradinile vienezilor”, isi aminteste astazi Alexandru Tatar.
“Nu mi-a fost niciodata rusine de munca. Orice munca cinstita te innobileaza. A fost unul dintre principiile care m-au calauzit in viata si m-au ajutat sa raman in picioare atunci cand altii, care au pornit o data cu mine, au dat faliment”.
Sandu de la Pericei mai venea din cand in cand acasa, cu banii castigati si cu diverse lucruri care nu se prea gaseau pe la noi. Asta il ajuta sa-si intretina nevasta si cei doi copii. Apoi pleca din nou – incarcat, bineinteles, cu slanina, ceapa si palinca. Acestea faceau bani frumosi in strainatate.
Straini la coada la slana
Nea Sandu povesteste ca strainii faceau, realmente, coada pentru a cumpara cate o bucata de slanina si un litru de palinca. Intreprinzator ca toti romanii, Sandu de la Pericei a inteles ca e rost de castig bun si, cum in tara sunca, ceapa si tuica nu costau aproape nimic in anii de dupa Revolutie, a stabilit niste preturi “atractive” pentru nemti si austrieci: intre 10 si 15 marci bucata de slanina (in functie de marime!) si 20-25 de marci sticla de palinca! Nemtii, mai ales, se dadeau in vant dupa palinca.
Dupa expirarea celor trei concedii, si-a mai luat trei luni concediu fara plata. La intoarcerea definitiva in tara, Alexandru Tatar avea bani destui pentru a infiinta un mic magazin cu de toate, intr-un spatiu inchiriat chiar langa gardul intreprinderii sale. Noaptea era paznic la fabrica, iar ziua se ocupa de micro-afacerea sa. Dupa cateva luni de provizorat, “din portar am devenit director, la firma mea, se-ntelege”.
Dupa cativa ani, Alexandru Tatar a reusit sa cumpere fostul CAP de la Pericei, o casa si ceva teren. Investitia in agricultura s-a dovedit insa nerentabila.
Forta de munca si furajele, plus furturile, valorau mai mult decat productia. Sandu de la Pericei s-a adaptat si a trecut la comertul en-gros cu metalo-chimice si materiale de constructie, afacere completata si cu un bar deschis non-stop.
Stapan peste jumatate de strada
Astazi, Alexandru Tatar este un prosper om de afaceri, depozitele sale de materiale de constructii fiind cunoscute tuturor pentru preturile accesibile.
Nea Sandu nu e bogat si nici nu vrea sa fie, caci “banii multi aduc cu ei griji si mai multe”, dar a ajuns la o cifra de afaceri care ii aduce un profit net de aproximativ 1,3 miliarde anual. Asta il multumeste si nu isi doreste mai mult. Poate copiii sa dezvolte afacerile de familie…
Pentru ca, din cauza economiei romanesti, ii e tot timpul teama ca poate da faliment, Sandu de la Pericei vrea sa stie permanent ca are un acoperis deasupra capului, unde se poate retrage la batranete.
Asa ca nea Sandu si-a cumparat… o jumatate de strada! Pe strada pe care locuieste in Oradea, a cumparat toate casele de la numarul 10 la 20. In putinul timp liber ramas, creste iepuri de casa.