J.R.R. Tolkien și J.K. Rowling, cu toate că figurează în topul celor mai vânduți autori ai tuturor timpurilor, au cunoscut în ultimul timp o regresie semnificativă la nivel de vânzări planetar. Probabil vor reveni, precum eternii frați Grimm, pentru că și unii și alții au vocația longseller-urilor, adică a cărților cu respirație lungă, universală, cu teme neperisabile și personaje care, pe lângă faptul că sunt fascinante, au băut cu toatele din șipul care aduce tinerețea fără bătrânețe.
În materie de “tendințe”, cum se zice prin revistele glossy, altele sunt însă starurile care au început să se bulucească spre sufletul cititorilor de azi, cu precădere adolescenți. Stephenie Meyer a dezlănțuit nebunia vampirilor cu “Twilight”, Charlaine Harris a vibrat aceeași coardă a strigoilor în “Southern vampires”, Patricia Briggs a ținut-o langa cu seria vampirică “Mercy Thompson” și tot așa Laurell K. Hamilton cu “Anita Blake”; li s-au alăturat J.R. Ward, Molly Harper și mulți, mulți alții. Autori care au vândut camioane de cărți (de ordinul milioanelor de exemplare), funcționând cu cisterne întregi de sânge. După valul vampiric, a urmat cel al îngerilor și nefilimilor. La pupitru, între alții: Becca Fitzpatrick (“Hush-Hush”) și Danielle Trussoni (“Angelologia”).Un alt filon strașnic, care, în mod ciudat, nu a ajuns încă la publicul românesc (răsfățat de altfel, cu volume ale aproape tuturor autorilor de bestselller-uri înainte pomeniți), dar a făcut ravagii pe alte meridiane este cel aventurilor preistorice (he-he, Rahan…). Vedetă absolută, regină pe viață a genului: Jean Auel. O venerabilă doamnă (n. în 1936), care, între 1980 și 2011, a publicat seria “The Earth’s Children” (șase volume), din care a vândut, țineți-vă bine, 45 de milioane de exemplare. Ultimul (dar chiar ultimul, pentru că doamna Auel a anunțat oficial că închide urna aventurilor), tocmai a apărut în rafturile librăriilor și s-a bucurat de o explozie de traduceri cvasisimultane cu ediția originală (“The Land of the Painted Cave”, foto 1).
Ca să se amuze și să uite de cariera ei de informaticiană
în Portland, Oregon, cu 30 de ani în urmă, dna Auel (foto
2) începe să scrie o povestire care o pune în scenă pe o
tânără Cro-Magnon atipică (adică mult mai evoluată intelectual
decât frații ei tribali), pe nume Ayla. Succesul cărții este
răsunător. Spre deosebire de alți exploratori literari ai genului,
dna Auel înțelege să se documenteze riguros, așa că îi deschide,
fizic, drumurile lui Ayla, bătând Europa (spațiul
aventurilor/călătoriilor protagonistei sale) în lung și-n lat, din
Franța până în Ucraina, cu o ultimă escală în Peninsula Iberică,
unde și-a potrivit pașii în cei ai neandertalienilor de acum 25.000
de ani.
În plus, experimentează metode preistorice de supraviețuire, cioplește silex, tăbăcește piei, construiește adăposturi din gheață sau din ramuri, pentru că, spune ea, “la început nu știam nimic despre preistorie, nu aveam niciun reper. Ca toată lumea, citisem la Guerre du Feu, a lui Rosny (J.H. Rosny cel Bătrân, a doua mare figură a SF-ului francez, după Jules Verne, n.n.)”. Și, după hipersuccesul celui de-al treilea volum, “The Mammoth Hunters” (cu un prim tiraj de 1 milion de exemplare) se apucă să facă crochiuri și desene, îi interoghează pe specialiști și reconstruiește științific peisajele pleistocenului târziu.
La sfârșitul sagăi, Ayla a împlinit 27 de ani (adică, în termeni preistorici, aproape vârsta de-acum a lui Jean Auel) și i-a împlinit atât de tare existența mamei ei spirituale, încât aceasta stă sincer să se-ntrebe (cu o voce cro-mignonă) ce-ar mai putea scrie. “Un roman cu subiect contemporan? Nici să nu vă gândiți!”