Deși tinerească, antologia cenaclului Pavel Dan stă sub semnul memoriei, așa cum o dovedește titlul (Prietenii despre care nu mai știi nimic), care de fapt e un vers al Anei Pușcașu. Normal că sunt tentat să emit opinia potrivit căreia aducerea aminte este specifică provinciei, iar nu capitalei superficiale și alergătoare. Gândind mai bine, îmi dau seama că literatura de bună calitate stă sub semnul memoriei, oriunde s-ar produce ea. În vremuri în care consumatorii încearcă disperați să uite, oamenii literelor – scriitori și cititori – luptă să păstreze viu trecutul. Din mai multe motive: a). să ne păzească de stupizeniile comise de înaintași b). să ne cultive imaginația și simțul umorului, c). să reinventeze trecutul etc.

Ultima dată când era să fac infarct se întâmpla într-o mașinărie de la Alton Towers, un parc de distracții din UK. Până să mă dumiresc despre ce era vorba, m-am trezit aburcat pe un soi de canapea uriașă, împreună cu alți nătăfleți. Canapeaua era pe roți și se mișca pe șine. O lua încet, tâgâdâm-tâgâdâm înainte, făcea curba la stânga, încă vreo câțiva metri de pantă ușoară, apoi rămâneam suspendați cu capul în jos, deasupra unei gropi infernale, din care ieșeau aburi. Mai toți bezmeticii care plătiseră pentru senzație urlau de parcă erau storciți prin mașina de făcut caltaboși. Și brusc canapeaua se deblochează și ne îmburdăm în gol de la vreo 40 de metri. Cam așa trebuie să fie și căderea în iad! Drăcovenia cu pricina se cheamă Oblivion, adică Uitare, și o puteți vedea pe youtube. Contemporanii noștri corporativizați se aruncă de bunăvoie în Oblivion, în timp ce scriitorii se străduiesc să ne scoată din Oblivion.

Cum ziceam, relația strânsă cu memoria a tinerilor scriitori m-a (îm)bucurat. În poezia Ioanei Duță, aceasta se întrevede în melancolia demnă de un Lars von Trier. Dar tot de vechime țin tandrețea și feminitatea. Sunt atitudini care se învață – o rafinare a făpturii. Totul așezat în exprimări simple, literale, nu literare. Tehnică de ultimă oră și profunzime autentică, nepretențioasă.

Versurile Anei Pușcașu sunt energice, infuzate cu violență chiar. Imaginile flirtează cu expresionismul fără să înceapă o relație cu el: vizionăm femei bătute cu rolele de film, cazemate, șenile, uniforme și ruși, mulți ruși. Recuzita poetică este deja bine precizată și omogenă.

Subtilă și în fermentație culturală, Octavia Sandu poetizează în registrul minimalismului cu miză, orișicât. Starea ei sufletească este postmodernă, exhibând intertextualitate și pastișă. Autohibridizarea se realizează prin contrazicerea principiului identității (“o, eu nu sunt eu”), ceea ce face mai confortabilă sondarea memoriei și a înauntrului. Textul se construiește din instantanee parabolizate. Un loc comun cu așa-zisa generația 2000 Ă ar fi ipostaza câinelui trist (câini cu priviri de marmeladă, aici). Însă noii poeți știu să se ferească de clișeismul promoțiilor anterioare.

Beatrice Serediuc își începe grupajul cu imagini lirice. De la vitralii și flori de castan se trece rapid, însă, la apostrofări comice: “ca un măgar ai strănutat” și la para-bacovianisme: “e frig și mai deja/apa de la budă nu se trage”. Nici urmă de narcisisme sau înduioșări în fața propriei producții. Poate că o trăsătură comună tuturor poeților este luciditatea și detașarea de sentimentalism, încrâncenare ori depresie. Semn că douămiismul este istorie.

Un poet care a făcut valuri este Marius Aldea, mereu capabil să varieze registrele. În antologia de față, el propune o imagistică tradiționalistă, cu protagonist constant, recte Neluță. Până la urmă, aceeași problematică a memoriei, simptomatică pentru întregul volum. Mămăliga și ceapa spartă pot simboliza fiecare altceva, bunăoară frustrări rezolvate țărănește, bineînțeles în cheie ironică. Senzualismul exploziv este cel care inundă mereu subsolul versurilor și este responsabil de spectaculosul versurilor.

Coșmaresc-alegorică este lumea poetică a lui Aleksandăr Stoicovici: lupi, miei, oi, sânge, moarte, carne, rai. Gesturile și peisajele în care ele sunt comise au o aură simbolică. Versurile ar putea fi psihanalizate cu mare folos, dar intepretările ar trebui să țină seama de impersonalitatea traumei. Pur și simplu, scriitorul emite viziuni cu măști, iar unele dintre ele mocnesc amenințător: “soarele apune ca un cap apăsat cu putere/și ținut ore bune sub apă”.

Prozatorii se arată a fi lucizi și deloc evazioniști.

Elina Popeți intră în fragmentul Glodeanu în mintea unui polițist iritat de nepriceperea candidaților la șoferie, terorizat de șef, dar și de perspectiva unui divorț. Narațiunea este limpede, realizată cu mijloace realiste, mizând pe finalul spectaculos, abrupt.

Motivul emigrantului, tot mai insistent în literatura noastră, apare și în Ampuero, proza lui Alexandru Colțan. Printre muntenii cantabrici și pe șantierele și carierele columbiene apare și un român. E de remarcat buna cunoaștere a colocvialităților spaniole, ceea ce conferă o remarcabilă autenticitate.

Variat și cu valențe experimentaliste scrie Alex Condrache. În Orbul citim confesiunea rece, autoanalitică a unui tânăr care parcurge treptele către moarte prin pierderea progresivă a simțurilor. La serbare este o parabolă cu universitari și studente ce primesc stigmatele cristice cu înțepături de piuneze. Acasă este de-a dreptul un poem ironic despre sictir.

Ironist cu mari posibilități este Bogdan Munteanu, care își arată finețea scriind despre problemele cu instalatorii și cu impunerea în fața nevestei (Instalatorul), sau despre Buză, care după divorț visează anacronic la putere și glorie pe căi poetice (Totul sau nimic). Procedeul favorit de finalizare este cataclismul buf: “apoi făcu pârț și muri”. Tot în aceeași line este și Intâmplare cu hair-stylist.

Meritul prim îi revine antologatorului Aleksandăr Stoicovici, care a acționat cu minte rece și mână sigură. Nu am descoperit nicio stângăcie majoră în tot volumul. A rezultat o carte foarte interesantă și ciudat de omogenă. Nici vorbă însă de manieră sau de obediență de grup. Salut cu bucurie atâtea condeie-tastaturi talentate și la fel de bucuros nu anunț o nouă promoție literară. Pot fi anunțați, totuși, câțiva foarte buni scriitori ai viitorului, cu gust sigur și mesaj puternic.