BNR a împrumutat vineri 1,55 miliarde de lei (echivalentul a 360 mil. euro) unei bănci cu probleme de lichiditate, printr-o operațiune repo cu scadența la o săptămână, la o rată a dobânzii de 6,25% pe an. Aceasta este a cincea operațiune repo efectuată de BNR într-un interval de o lună, prin care BNR finanțează băncile, pe fondul subțierii lichidității de pe piața monetară. “Unul dintre participanții la piață a avut probleme de lichiditate, ceea ce a determinat banca centrală să intervină și să organizeze o tranzacție repo, valoarea acesteia fiind semnificativă”, a comentat un dealer. Prin operațiunile repo BNR dă împrumuturi garantate de bănci cu titlurile de stat aflate în portofoliu. Dobânda de 6,25% pe an percepută de BNR, egală cu dobânda de politică monetară, este cu 1,3 puncte procentuale peste nivelul înregistrat vineri de indicatorul Robor la o săptămână, care reflectă costul mediu la care băncile locale se împrumută între ele.