Masha Gessen

Omul fără chip

Incredibila ascensiune a lui Putin

Editura Pandora M

Traducere din engleză de Bogdan Perdivară.

O carte bombă a fost alnsată în martie în librăriile din Romania, una dintre cărțile cele mai tăinute ale momentului: biografia lui Vladimir Putin. Cartea supriză a fost publicată cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din Rusia, care au loc pe 4 martie. Primele zvonuri legate de existența acestui manuscris au apărut anul trecut, în octombrie, la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt. International Literary Agency din Londra a prezentat proiectul unei biografii scrise de jurnalista Masha Gessen pe baza unor surse pe care nici un alt scriitor sau jurnalist nu le mai accesase până atunci. Născută în Rusia la 13 ianuarie 1967, Masha Gessen este jurnalistă și autoare americană. S-a mutat în SUA împreună cu familia. Se reîntoarce la Moscova – unde și locuiește la ora actuală – în 1991. Scrie atât în rusă, cât și în engleză și publică în mod constant în The New Republic, New Statesman, Granta și Slate. Masha Gessen este corespondentul rus pentru publicația US News & World Report.

A documentat solid volumul, recurgând la numeroase interviuri, articole și reportaje, la biografii oficiale sau nu, la cărți de memorii, emisiuni radio și tv, acte, contracte, transcrieri de discuții, înregistrări video și audio. A trăit istoria pe care o descrie “la prima mână”.

Vladimir Putin, fost ofițer KGB, avea să fie propulsat în anul 2000 în fruntea Rusiei, într-un moment de disperare, de camarila lui Boris Elțîn. Aparent lipsit de charismă și fără vreun program politic coerent, Putin se va desprinde curând de tutelă. Dovedind că nu este omul de paie pe care și-l doriseră promotorii săi, va începe să conducă țara cu mână de fier.

Povestea lui Putin se împletește cu istoria contemporană a Rusiei și mai ales a unui oraș emblematic pentru această istorie: Sankt Petersburg. Metropola rusă va fi martoră, odată cu despărțirea de trecutul sovietic, la ascensiunea unui ofițer KGB ajuns viceprimar, apoi șef al FSB (urmașă a poliției secrete sovietice) și în cele din urmă președinte al celei mai întinse țări din lume.

Nu lipsesc nici studiile de caz: aflăm, printre multe altele, povestea Mariei Salie, o disidentă din Sankt Petersburg obligată să fugă de furia lui Putin, a oligarhului Berezovski, omul aflat în spatele ascensiunii președintelui, a primarului Sobceak, răpus de un atac de cord suspect, a Anei Politkovskaia, jurnalistă antisistem asasinată, ori istoria doborârii celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski. Aruncăm o privire în culisele conflictului din Cecenia, ale atentatelor de la Moscova și Beslan și al naufragiului submarinului Kursk, tot atâtea momente negre pentru istoria recentă a Rusiei.