Ideile de succes, ca sa nu spun ideile geniale, sunt simple. Simple, dar presupun un studiu corect asupra realitatii si a asteptarilor. Cam asa stau lucrurile cu succesul mondial al filmelor romanesti din ultima vreme, succes pecetluit de recompensarea cu cel mai mare premiu al celui mai prestigios festival european a peliculei lui Cristian Mungiu.
Ea se inscrie intr-o serie de recunoasteri a creatiei tinerilor, sau relativ tinerilor, regizori si scenaristi romani. Puiu, Mitulescu, Porumboiu au facut valuri. Prielnice, inaintea Cannes-ului, unde o alta pelicula, cea a mult regretatului Cristian Nemescu, a fost la randul ei laureata la o sectiune de mare prestigiu. Ce asaza intr-o categorie comuna aceste filme, altfel atat de diferite?
In primul rand, cred, inteligenta scenariilor. Cu toate ca trateaza subiecte din realitatea prezenta sau trecuta, dar specifica societatii romanesti, scenariile au meritul ca raspund unor intrebari care nu sunt deloc locale. Problema avortului, aceea a indiferentei fata de suferind in sistemul sanitar, chestiunea pararealitatii create de televiziune ori aceea a nemuritoarei birocratii nu sunt specifice romanilor, dar sunt si ale lor, asa cum sunt ale tuturor natiilor de pe planeta. O sa ma refer la inteligenta deosebita a filmului lui Cristian Mungiu care a stiut sa trateze intr-un fel foarte romanesc, din punctul de vedere al sensibilitatii artistice, desigur, o tema care preocupa omenirea, dar mai cu seama acea parte a umanitatii care se gaseste pusa in fata unor principii morale, etico-religioase, aflate in conflict cu firescul. Polemicile in jurul acestui subiect tabu sunt aprinse si uneori violente. In SUA clinici banuite ca ar adaposti “fapte infame” au fost aruncate in aer, iar medici acuzati de practici abortioniste au fost asasinati. Vaticanul, prin vocea Papei Ioan al II-lea, intarita de cea a actualului Papa, condamna in mod cat se poate de sever si chiar militant avortul. Lista tarilor in care avortul este interzis prin lege este lunga. Romania a fost una dintre tarile care s-au aflat pe aceasta lista. Romania a iesit de pe lista, alte tari, chiar din Uniunea Europeana, au ramas. Interersul pentru aceasta tema este, deci, extraordinar, iar un film cum este cel al lui Cristian Nemescu participa la o batalie ce este departe de a se fi incheiat. Este un merit strategic de a se fi construit acest film pe o tema care intereseaza, care este proprie si in acelasi timp de interes general in lume, de a fi polemic chiar daca in Romania taciunii acestei chestiuni tind sa fie acoperiti de cenusa tranzitiei. Meritele tactice sunt mai multe.
Unul ar fi readucerea in interes a “filmului sarac”, in momentul in care bugetele mediocritatilor depasesc sute de milioane de dolari. Acest tip de film presupune sinceritate si mult talent, foarte mult talent intru realizarea acestei sinceritati transfigurate.
Un al treilea merit tactic al filmului ar fi capacitatea de a depasi barierele, limitele impuse de publicul autohton, public ce se identifica in film. Oricat de groaznica a fost lumea in care am trait, nu multi sunt aceia dispusi sa accepte grozavia pana la capat, intrucat este pusa in discutie propria, singura lor viata. Cei mai multi dintre nemultumiti au receptat cel mai nemediat istoria cinematografica, confundand-o cu un documentar, si nu sunt dispusi sa accepte ca au vazut o creatie artistica. Marea sinceritate a regizorului scenarist ii face pe acesti spectatori sa se simta ultragiati de fapte si nu iluminati de emotia artistica. Poate si ei au dreptatea lor, dupa cum Juriul de la Cannes a avut dreptatea sa. Toata lumea are dreptate, ceea ce inseamna ca drumul e bun. Cel putin in cinema. Este bun pentru ca realizatorii cunosc alfabetul marilor opere. N-as putea spune acelasi lucru despre… Sa avem rabdare, Mungiu a spart gheata. Multi ii vor fi datori, putini, dezamagitor de putini, o vor recunoaste. Dar nu asta asteapta un regizor, ci bani si proiecte inteligente.