O carte apărută acum mai bine de cincizeci de ani, la fel de interesantă, de utilă și de necesară, cum insistent subliniază prefațatorul.*)
În primăvara anului 1944, primul dintre încăpățânații comuniști iugoslavi care acasă la ei erau încă prinși într-un război pe viață și pe moarte cu armata lui Hiiler ajungea în fața lui Stalin, la Moscova.
Admirația lui pentru conducătorul sovietelor era imensă. „Stalin reprezenta nu doar incontestabilul conducător de geniu,ci și încarnarea deplină a ideii și visului despre o nouă societate”, va scrie el mai târziu, adăugând: „el era (…) transfigurat în idee pură și astfel în ceva fără de păcat și prihană.” Totuși, prima impresie pe care Stalin o va face acestui brav partizan, intelectual și comunist iugoslav nu a fost una spirituală, ci materială cu totul: oaspetele a fost frapat de un detaliu anatomic – anume corpul diform al adulatului generalissim de
Kremlin. În anii următori, Djilas îl va mai întâlni de câteva ori pe Stalin: va călători în mașina acestuia, va mânca alături de el la festinurile nocturne prin care Stalin își trata intimii și musafirii, va discuta acolo subiecte de importanță mondială sau va pălăvrăgi pe seama unor bârfe minore. Peste câțiva ani, într-una din ultimele ore petrecute împreună, oaspetele iugoslav este martor cum Stalin, conducătorul absolut și nedisputat al unei jumătăți de Europă, le propune comesenilor un joc aflat la granița dintre copilărie, viclenie și stupiditate: fiecare (cu excepția stăpânului, se înțelege) să-și dea cu părerea despre câte grade Celsius sunt afară și să bea un pahar de vodcă pentru fiecare grad pus în plus sau în minus. Oaspetele privește și nu-i vine a crede. În jurul lui Stalin sunt câțiva dintre cei mai puternici oameni din Uniunea Sovietică. Ei au câștigat cel mai mare război din istoria omenirii și acum sunt pe cale să culeagă toate țările Europei central-orientale ca pe un fruct pârguit. Cealaltă jumătate a lumii tremură de spaima lor. Și totuși, acești oameni se comportă ca niște petrecăreți pe jumătate diabolici, pe jumătate oligofreni, dând peste cap pahare de vodcă, spre bucuria și amuzamentul perverse ale celui care îi păstorește și în fața căruia se gudură cu toții, fiecare după firea sa.
Numele stăpânului suprem, cel care știe câte grade sunt afară și vrea doar să-i audă pe ceilalți greșind, este Iosif Vissarionovici Stalin. Numele oaspetelui sau, iugoslavul ajuns la Moscova în numele unei credințe pe care treptat o va vedea fisurată, este Milovan Djilas. Iar întâlnirile dintre cei doi au dat naștere uneia dintre cele mai adevărate cărți care s-au scris despre istoria regimurilor comuniste din Europa. (…)
Începând cu luna martie a anului 1944, Milovan Djilas este trimisul excepțional la Moscova al acelei noi Iugoslavii pe cale de-a se naște. Cartea vorbește despre întâlnirile sale cu Stalin din următorii ani (nu foarte dese sau multe, dar consistente), despre iluziile și speranțele celor care priveau la Stalin ca la un zeu și, mai ales, despre desvrăjirea lor treptată – una asemenea trezirii bruște dintr-un vis ce părea uluitor de frumos.
Iar această carte a lui Djilas, gândită încă de la mijlocul anilor 1950, scrisă în anul 1961 și publicată pentru prima dată (în Occident, nu și acasă) în anul 1962, a reprezentat motivul pentru care autorul ei a fost pentru a doua oară arestat și condamnat – chiar de către foștii tovarăși (printre care, evident, și Tito). Penalizat de colegi și arestat prima dată după revoluția anticomunistă din Ungaria (1956) și după publicarea (tot în Occident) a unei cărți în care afirma că nomenklatura comunistă a devenit un fel de „nouă clasă” ce nu mai avea nimic în comun cu idealurile începuturilor, Milovan Djilas a fost unul dintre comuniștii atipici ai secolului al XX-lea: sincer, integru, idealist la granița cu naivitatea, dar și realist până la a înțelege, într-un final, zădărnicia căutării utopiei.
Dintre toate cărțile sale, Djilas a rămas mai atașat de cea pe care o aveți în față. Motivele? Le veți înțelege după ce o veți citi. La o bine-venită nouă ediție in limba română (o primă și modestă ediție, dar cu o bună traducere, a apărut la începutul anilor 1990, la Craiova), acest volum, ca parte din moștenirea intelectuală a „secolului iluziilor” este important din cel puțin trei motive:
1. Cartea lui Djilas este o mărturie despre Stalin și stalinism a unui om care a crezut în comunism ca într-un proiect intelectual și politic și și-a dedicat o bună parte din viață acestuia. Cu alte cuvinte, iată o mărturie în numele unei ideologii care atunci părea pe cale de a cuceri jumătate din lume (la propriu!), iar astăzi mai este doar eventuala rațiune de nostalgii a unei minorități discutabile ca medie de vârstă sau medie de educație.
2.Cartea lui Djilas este, într-un fel, rodul unei țări care atunci chiar exista, dar astăzi nu. La începutul anilor 1960, când autorul traversa propriile crize fratricide în relația cu regimul de la Belgrad, Iugoslavia lui Tito era o țară cu o legendă din ce în ce mai pozitivă. Comunistă fără a fi stalinistă, de stânga și totodată nealiniată în ochii multora, multietnică și multiconfesională și totuși pacificată după război, autoritară în interior, dar cu porțile și granițele deschise spre exterior pentru propriii cetățeni, slavofilă, dar favorabilă comerțului cu Occidentul ș.a.m.d., Iugoslavia părea a fi un tărâm paradoxal: mozaicul de succes al unei convergențe între ce promitea mai bun comunismul și parte din libertățile occidentale. Ei bine, volumul lui Djilas prezintă, în parte, și cronica începutului acestei țări – o țară care astăzi, cum lesne se poate observa privind harta, a dispărut din vecinătatea noastră.
3.Dar, în egală măsură, cartea lui Djilas vorbește despre o altă țară care nu mai există (deși umbra sa, mentală și politică, încă mai bântuie prin regiune): Uniunea Sovietică. Desigur, ar fi fost de domeniul absurdului ca un comunist precum Djilas să fi putut vreo clipă bănui, în primăvara anului 1944, la momentul primei sale vizite, că uriașa superputere pe care o vedea (re)născând din război nu va mai supraviețui, ca atare, următorilor 50 de ani. Colosul avea să se rupă sub propria greutate – iar Djilas, privindu-1 pe Stalin, a fost unul dintre primii care au intuit acest lucru, temându-se însă să-l gândească măcar.
*) Milovan Djilas – Conversații cu Stalin, Editura Corint istorie. Traducere din limba engleză de Sorin Șerb. Cuvânt înainte de Adrian Cioroianu