Editura Predania a început cu luni în urmă publicarea unei serii de opere complete inedite ale lui Ernest Bernea. Seria a început cu “Meditații filosofice. Note pentru o filosofie inactuală”, volum pe care Ziarul de duminică l-a prezentat la vremea respectivă. Între timp, a apărut un nou volum, “Criza lumii moderne”. Editura Predania este condusă de un tânăr inimos, Ionuț Gurgu, are și o revistă, Predania, care continuă revista interbelică de critică teologică, și o librărie, care depășește cadrul unui simplu magazin de carte religioasă.
Figură marcantă a generației intelectuale interbelice – filosof, sociolog, etnograf, eseist, poet și prozator, fost deținut politic în vremea lui Carol al II-lea și în perioada comunistă, Ernest Bernea s-a născut în 1905, la Focșani, a studiat la Brăila. Încă de mic a luat contact cu civilizația românească tradițională, însușindu-și valorile acesteia. Condițiile austere de viață i-au configurat o atitudine spartană față de bunurile pământești și de încercările vieții. Începând cu anul 1926, urmează Facultățile de Litere și de Filozofie din București. Aici intră în contact cu profesorii Nicolae Iorga, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti. Devine colaborator la ziarul Cuvântul, coordonat de Nae Ionescu, și intră în echipele sociologice ale lui Gusti. Anii 1930-1933 sunt dedicați unor studii de specializare în sociologie și istoria religiilor la Paris, în filosofie la Freiburg (Germania), unde audiază cursurile fenomenologului existențialist Martin Heidegger. Împreună cu soția sa, Maria Patrichi, a avut un fiu, pe Horia Bernea – întemeietorul Muzeului Țăranului Român, pictor de anvergură europeană – și două gemene, Ana și Tudora. A murit la 14 noiembrie 1990. Este înmormântat la Mănăstirea Cernica.Cartea despre care vorbim *) acum nu oglindește doar istoria lumii moderne, într-un chip luminos și profund, ci ea însăși are o istorie aparte, despre care vorbesc pe larg mai multe articole apărute pe site-ul editurii și din care preluăm câteva idei. “Istoria, este viață și anume viață umană,” scrie Ernest Bernea în chiar începutul cărții sale. “Istoria este destin uman,” revine mai încolo. Iată un înțeles profund al istoriei, un înțeles radical, căci în interiorul acestei “realități radicale” care este viața umană se petrece vremelnica trecere a omului pe acest pământ.
Potrivit lui Bernea, înțelegem mai ușor de ce “fenomenele de criză” dobândesc o vizibilitate mai mare când sunt cercetate în mod inseparabil de viața omului, de trăirile și faptele lui. Viața este tragică, dramatică, cu suișuri și coborâșuri. Crizele istoriei, spune Bernea, sunt o consecință a crizelor omului. Cum acesta este făptură cu trup și suflet, crizele afectează atât partea materială, cât și cea spirituală a omului. În diversitatea felurilor de crize (economice, politice, spirituale, morale etc), Bernea subliniază nuanțe fine și le ierarhizează. În esență, orice criză înfățișează o ruptură fie între om și Dumnezeu în Sfânta Treime, fie între om și semenul său, fie între om și natură. Categoria aceasta patristică de “ruptură” devine foarte importantă de-a lungul cărții sale și vedem aceasta încă din fragmentul al doilea, unde analizează starea tradiției Creștine într-o societate Europeană guvernată de viziuni liberale și de pulsiuni revoluționare.Cercetarea sa urcă pe firul istoriei până în zilele sale și ajunge la starea omului Creștin în comunism. Ceea ce surprinde în paginile lui Bernea este împletirea a două tipuri de analiză a crizei: cea fenomenologică și cea duhovnicească, evanghelică. Soluția sa hermeneutică surprinde esențialul, dar nu în chip abstract, despărțit de detalii, și cuprinde detaliile, dar nu disparat, ci în chip organic. De fapt, în aceasta constă și originalitatea metodologică a acestei cărți.
*) Ernest Bernea – Criza lumii moderne, editura Predania, 2011