Georgiana Teodorescu a câștigat, în 2013, cu manuscrisul „Pe ulițele Răvășiților”, Premiul I la Concursul de Debut Literar (secțiunea proză) al Editurii Litera (cu un juriu din care au făcut parte: Andreea Stoica, Irina Ilie, Bedros Horasangian, Aurora Liiceanu și Dan C. Mihăilescu). „Pe ulițele Răvășiților” a apărut ulterior la Editura Litera. „Proza Georgianei Teodorescu radiografiază cu atenție o lume pe care prozatorii români de azi o evită. Pentru că satul românesc și lumea lui au devenit altceva decât vedem noi zi de zi la televizor sau în filme mizericordioase. O întreagă umanitate trăiește acolo, dincolo de clișee și stereotipuri. Avem de a face cu o poveste cu oameni vii, care încearcă să trăiască așa cum știu, dincolo de bine sau de rău. Salutăm apariția unei reale prozatoare care va reconfigura lumea literaturii românești de mâine. Să-i urăm succes și încredere.”, a scris Bedros Horasangian pe coperta a patra a cărții.
Georgiana Teodorescu este născută în 1996 în orașul Lehliu-Gară, cu domiciliul stabil în comuna Ulmu, județul Călărași. În perioada 2011-2015 a urmat și absolvit cu diplomă de bacalaureat cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava” din București. În primul an de liceu a participat la un cerc literar organizat de Fundația Soros, unde a cunoscut-o pe scriitoarea Ioana Pârvulescu. În octombrie 2015 va începe cursurile Facultății de Chimie din cadrul Universității din București.
Nuvela „Pe ulițele Răvășiților” reprezintă primul meu contact cu lumea scrisului – declară tânăra autoare într-un interviu acordat Agenției de carte. Înainte de Răvășiți nu a existat nimic concret. Au fost gândurile: „Ce frumos ar fi să scriu o carte!”…dar nu am încercat să materializez acest lucru. În momentul în care am fost informată despre concursul organizat de Editura Litera, mi-am propus să încerc. Despre ce să scriu? Și atunci am primit un mic ajutor din partea mamei: «Scrie despre sat!». Întoarcerea în acest mediu a fost destul de dificilă după o absență de aproape doi ani. De această dată nu am renunțat; trebuia să scriu nuvela indiferent de ce urma să se întample. M-am concentrat pe elementele caracteristice satului meu: cârciuma, gura satului, bârfa, învidia, biserica și Răvășiții au început să prindă contur. Pe măsura ce îmi construiam personajele, mă atașam de fiecare în parte și îmi făcea plăcere să le hotărăsc destinul, chiar dacă pentru unele nu era atât de senin. Pasiunea pentru scris a ieșit din ascunzătoare în momentul în care am pătruns în lumea Răvășiților. Presuspun că a fost dintotdeauna acolo, dar a avut nevoie de un impuls pentru a ieși la suprafață; impulsul fiind acest concurs.”