Nicole Krauss
Un bărbat intră în camerăEditura Humanitas fiction
Traducere din engleză și note de Dina Litzica. Romanul de debut al autoarei “Istoriei iubirii”, care a propulsat-o de îndată printre romancierii de frunte ai Americii și a fost desemnat de ziarul Los Angeles Times “Cartea anului” în 2003. Romanele sale sunt azi traduse în peste 35 de limbi. Eroul, Samson Greene, un tânăr și admirat profesor de la Columbia University, este găsit rătăcind în deșertul Nevada. Când soția sa, Anna, sosește la spitalul unde bărbatul este internat pentru a i se extirpa o tumoare cerebrală, descoperă că amintirile acestuia de după vârsta de doisprezece ani sunt iremediabil pierdute. Samson va începe lupta cu un timp în care nu se mai regăsește.
Richard Flanagan
Cartea cu pești a lui Gould
Un roman în doisprezece pești
Editura Paralela 45
Traducere din limba engleză de Constantin Huti-Răduleț. William Buelow Gould se pare că a existat, a fost un deținut al unei închisori din Tasmania, cunoscut și sub multe alte nume, înecat în timpul unei încercări de evadare din 1831. Înainte de a fi condamnat și închis în cea mai brutală colonie penitenciară, fusese hoț și falsificator, între altele. În pușcărie, primește ordinul să picteze o carte cu pești. Îndeplinește ordinul de două ori, pictează o carte cu pești și încă una, secretă, în care pe lângă pești adaugă texte despre realitatea pe care o știe ori și-o imaginează. “O capodoperă” – scrie, simplu, “The Times”.
Paul Levine
Să-i omorâm pe toți avocații
Editura RAO
Roman apărut în seria Solomon & Lord. Traducere din engleză de Gabriela Tănase. Avocatul Steve Solomon și partenera lui de birou și de pat, Victoria Lord, sunt cel mai celebru cuplu de avocați din Florida. Liniștea le este spulberată când psihiatrul William Kreuger este eliberat din închisoare, unde fusese băgat din cauza unui anume avocat, și își pune în aplicare un plan diabolic de răzbunare. “Un thriller juridic, o comedie excelentă, o fermecătoare poveste de dragoste – într-un cuvânt, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta.” – Philip Margolin
Erskine Childers
Enigma nisipurilor
Un dosar al Serviciului Secret
Volumul II
Crime Scene Publishing
Traducere din limba engleză de George Arion jr. Această carte este celebră și azi, chiar dacă a apărut cu mai bine de un secol în urmă. Robert Erskine Childers – 1870-1922 – a început să scrie la ea în 1901, iar în 1903 a predat editorului varianta finală. Cartea este considerată primul mare “spy thriller” și a fost urmată de alți mari autori care au perfecționat genul, între care Ian Fleming și John leCarré.
Nicoleta Pălimaru
Valeriu Anania
Opera literară
Editura Limes/ Renașterea
“Temele și motivele aduse în discuție de scriitor – spune criticul clujean – (libertatea, anamneza, lumina, mama, dorul, pământul, folclorul autohton, răscrucea, întoarcerea la origini, închisoarea), articulate într-o structură epică aparte, primesc un relief simbolic, invitând la interpretări în chei multiple. Autorul rămâne fidel tradiției de promovare a valorilor clasice, după cum mărturisește cu prilejul unui interviu: <<Sunt crescut în duhul clasicismului>>. (…) Arta cuvântului îl consacră pe autor drept unul dintre cei mai buni oratori ai timpului nostru, fapt bine cunoscut din rostirea duminicală a predicilor de la amvonul catedralei metropolitane din Cluj.”
Pittacus Lore
Puterea celor șase
Editura Nemira
Traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea. Numele autorului este un pseudonim, sub care se ascund doi scriitori – James Frey și Jobie Hughes. Frey este scriitorul care a publicat în 2003 volumul autobiografic “A Million Little Pieces”, care a stârnit un imens scandal când s-a dovedit că multe dintre relatări erau invenții. Hughes a mai lucrat cu Frey, înaintea volumului de față, la “Eu sunt numărul patru”, romanul care precede această serie. “Puterea celor șase” este un roman științifico-fantastic pentru tineri și a apărut anul trecut. “Nu mai suntem decât șase. Șase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Și neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alții. Noi suntem ultima speranță. Unirea înseamnă putere. Puterea celor șase.” Pentru că nu este o carte despre “pământeni”, oamenii obișnuiți sunt doar parte din decorul în care se desfășoară acțiunea.