Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile, a declarat că, în jurul orei 14.00, a fost primit un apel la numărul 112 cu privire la faptul că elemente de fațadă de la o clădire de pe strada Blănari s-au desprins. Persoana care a făcut sesizarea a spus că imobilul era nelocuit.

Ulterior, și Poliția Locală a Municipiului București a semnalat că există risc de prăbușire a clădirii.

“Din informațiile noastre, clădirea nu este locuită, nu sunt victime”, a spus Daniel Vasile.

La fața locului au ajuns echipaje ale ISU București.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale a Municipiului București, Răzvan Popa, a declarat că înainte cu foarte puțin timp de prăbușirea clădirii, constructorul care lucra la imobil a făcut o sesizare, spunând că sunt trepidații.

Polițiștii locali au împrejmuit zona, a precizat Popa.

Cititi si

Cât costă să faci din centrul Bucureștiului un al doilea Sibiu