Acum o suta de ani, intr-o duminica, pe la ora 10 dimineata (era 11 februarie 1907), intr-un sat din nordul Moldovei, mai precis din judetul Botosani, s-a intamplat o tulburare nemaiauzita si nemaivazuta in Europa. O rascoala taraneasca.
O rascoala inseamna o izbucnire de violenta fara tinta, fara program, fara sorti de izbanda. O pierdere colectiva a cumpatului, o intunecare in fata ochilor, o descarcare de violenta ce numai prin violenta poate fi stinsa. Ceea ce s-a si intamplat. Izvoarele istorice nu pomenesc nici de framantari anterioare, nici de lideri, nici de documente care sa fi permis fie satisfacerea unor revendicari, fie luarea unor masuri de reforma. Ne spun doar ca era o obisnuita zi de targ duminical, unde, pe langa trocul sau vanzarea ori cumpararea obisnuita se mai faceau si invoieli privind lucrul pe mosiile administrate de arendasi. Aceste invoieli priveau conditiile de munca, plata si starea datoriilor. Datoriile erau mari, ale taranilor catre arendasi, plata devenea din ce in ce mai mica incat datoriile nu puteau fi stinse, iar conditiile din ce in ce mai grele, incat ziua de munca revenea la intelesul primar al cuvantului slav (truda – n.r.), devenind zi de chin. Sa spunem ca asta era situatia in relatiile agricole din Romania anului 1907. Ca la fel fusese si cu un an mai devreme.
Sa spunem ca la Flamanzi era o situatie tensionata care ar fi putut degenera intr-o izbucnire de violenta cam cum s-a intamplat la “Semanatoarea” acum doi-trei ani, unde patronul a fost scos pe fereastra, ori ca la Tepro Iasi unde, dupa un sir de hartuiri, un lider sindical a fost asasinat. La Flamanzi tulburarile au inceput pe la ora 11, adica bataile si distrugerile, pusul focului si datul cu toporul in cap, iar fortele de ordine au aparut la fata locului abia dupa sapte ore. La Flamanzi totul devenise caduc, furia se stinsese prin combustie si ucideri, iar multimea se dusese “la casele ei” cu sufletul si mintea ravasite, ca intr-o mahmureala vinovata. Inaintea aparitiei fortelor de ordine care, venind prea tarziu, s-au transformat in forte de represiune, rascoala se domolise, chiar se stinsese, la Flamanzi. Dar pentru ca ordinul e ordin (aceasta e varianta care exonereaza de raspundere pe orice ticalos) sau, pentru ca asa cum fusese planuita sa izbucneasca din senin, tot asa trebuia sa fie reprimata, fara ezitare, violenta de stat s-a dezlantuit. Drept urmare alte sate au luat foc, alte executii sau ucideri de civili au avut loc pe tot cuprinsul Romaniei Mici. Aceste fapte ar trebui studiate cu mare atentie, deoarece se pare ca nimic nu este nou sub soare, cel putin in istoria moderna a romanilor. Exista cateva repetitii tulburatoare, daca nu in realitatea faptelor, atunci in prezentarea lor. Incepand de la rascoala lui Horea, unde incitarea a fost pusa in seama unui misterios mesager “Chivara Rosie”, motivul “agenturilor” a fost reluat si la 13 decembrie 1918, la Lupeni in 1929, la Grivita in 1933, la Timisoara in 1989. In toate aceste situatii ordinea nu a fost facuta de fortele de ordine, ci s-a facut apel la armata, ca forta de represiune, incalcandu-se de la inceput rostul acesteia. Si la fiecare asemenea eveniment s-au vehiculat cifre fantasmagorice de morti, dorindu-se nu calmarea situatiei, ci terorizarea populatiei.
Cifra celor 11.000 de tarani ucisi la 1907 este asemenea cifrei de 65.000 de morti la evenimentele din decembrie 1989. Rezultatul psihosocial este acelasi – mortii reali, mortii adevarati sunt “ingropati” sub mormanul de morti inventati, neadevarati. Aceasta “reteta” a falsificarii evenimentelor care ar trebui sa schimbe ceva in felul de intelegere a istoriei si realitatii sociale din partea romanilor ar avea ceva caragialesc in ea, daca n-ar fi vorba de propriile noastre tragedii.
Incremenirea prin mimarea schimbarii – aceasta este una dintre relele lumii romanesti de peste o suta cincizeci de ani. Comemorarea lui 1907 s-a petrecut intre observarea caracterului antisemit al acesteia si profunda motivatie de clasa. Nimeni n-a spus ca a fost ultima rabufnire a evului mediu. Sau poate a fost penultima, ori antepenultima.