Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea și modernizarea unei străzi din municipiul Baia Mare. Investiția este susținută din fonduri europene. „Dorim să finalizăm lucrările până la sfârșitul acestui an”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. ARL Cluj a realizat în 2011 o cifră de afaceri netă de aproximativ 129,4 mil. lei (peste 30 mil. euro), un profit de 7,3 mil. lei (1,7 mil. euro), cu un număr mediu de 305 angajați. Grupul austriac Strabag, care construiește în țară autostrăzile Deva -Orăștie și Sibiu – Orăștie, este prezent în România prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj. În primele nouă luni din 2012, afacerile austriecilor au ajuns la 266,5 milioane de euro pe plan local, în creștere cu 128% față de aceeași perioadă a anului trecut.