Compania Inco, una dintre cele mai mari companii miniere din Canada, a anuntat ca va fi cumparata de Companhia Vale do Rio Dolce din Brazilia (CVRD), anunta The New York Times. Pentru Inco, compania braziliana va plati 17 mld. dolari (14 mld. euro), aceasta achizitie ajutand Vale do Rio Dolce, care in prezent produce in principal minereuri de fier, sa ramana printre cele mai puternice multinationale care domina industria miniera. Faptul ca Inco intra sub conducere straina slabeste statutul Canadei ca forta in industria miniera. In august, Falconbridge, cel de-al doilea concern minier al Canadei, a fost achizitionat de compania Xstrata din Elvetia. Cele doua mari companii miniere din Canada au ca principal domeniu de activitate extractia de minereuri de nichel.