Cand a venit la cârma Romtelecom, în urmă cu trei ani, Yorgos Ioannidis avea un singur plan: “să facă elefantul să danseze”. De atunci, cel mai mare operator de telefonie fixă, cablu și internet a ajuns la afaceri de peste 800 de milioane de euro anual și a traversat în pași de dans mai multe schimbări strategice importante.
Yorgos Ioannidis, omul de la cârma Romtelecom, va povesti pentru prima dată în public despre cariera din domeniul telecomunicațiilor, despre piața locală de telecom și impactul crizei, precum și despre strategia companiei în acest context. Cea mai recentă decizie a lui Ioannidis, anunțată chiar săptămâna trecută, a fost introducerea unui nou plan tarifar pentru clienții Romtelecom și Cosmote, care pot vorbi de pe fix pe mobil și invers la tarifele din rețea, diminuându-și factura chiar și cu 30%. Ioannidis are o experiență de 35 de ani în domeniul telecomunicațiilor, în care este inclusă și perioada din ultimii peste trei ani de când a venit la conducerea Romtelecom, preluând poziția de director general deținută anterior de americanul James Hubley. Cariera în telecom și-a început-o în 1975 chiar în cadrul operatorului OTE, unde a activat ca inginer de telecomunicații și a evoluat apoi în diferite poziții din cadrul mai multor departamente ale companiei. În prima parte a anilor ’90 s-a mutat la filiala din Grecia a Vodafone, ca manager de inginerie a comutației și software, iar spre finalul deceniului a preluat aceeași poziție în cadrul Cosmote. Ioannidis a fost apoi timp de patru ani directorul general al OTENET, plasând compania pe primul loc în piața grecească de servicii de internet, cu o cotă de 55% în segmentul serviciilor în bandă largă, iar din 2004 a fost numit director executiv tehnic pentru întreg grupul OTE, perioadă în care a fost în componența echipei care a lansat Cosmote pe piața de telefonie mobilă din Grecia, dezvoltând rețeaua în doar cinci luni, un timp record la acea vreme în Europa.
Discuția lui Yorgos Ioannidis cu publicul va avea loc marți, 29 iunie, cu ocazia evenimentului organizat de revista Business Magazin “MEET THE CEO”, gândit ca o oportunitate pentru un public restrâns de a avea acces la o discuție liberă cu membri importanți ai comunității de business din România.
Evenimentul va cuprinde două etape: o prezentare susținută de șeful Romtelecom, în care acesta va împărtăși sfaturi, idei și experiențe semnificative din cariera sa, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Astfel, auditoriul va avea ocazia să adreseze întrebări și să discute, împreună cu Ioannidis, despre viitorul telecomunicațiilor din România, despre strategiile adoptate pe o piață din ce în ce mai saturată, dar și despre impactul crizei asupra economiei.