Apple are o echipă de 100 de persoane care lucrează la un gadget care seamnă cu un ceas de mână, capabil să efectueze operațiuni similare celor de pe iPhone și iPad, au declarat două surse apropiate companiei, citate de Bloomberg.

  Echipa tot mai extinsă în ultimul an include manageri, membri ai birourilor de marketing și programatori care au lucrat anterior la iPhone și iPad, au precizat sursele, sub protecția anonimatului.   Dimensiunea echipei de lucru sugerează că Apple a depășit faza de experimente și a trecut la dezvoltarea produsului.   Directorul executiv al companiei, Tim Cook, se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea boardului, după ce acțiunile Apple au scăzut cu mai mult de 30% de la maximul înregistrat în luna septembrie. Vănzările Apple sunt tot mai afectate de competiția intensă, în special din partea grupului sudcoreean Samsung Electronics.   Toate așteptările de la Apple se îndreaptă acum spre un nou gadget revoluționar, care ar putea revitaliza vânzările grupului. Principalele provocări în dezvoltarea modelului de ceas se îndreaptă spre baterie, care trebuie să fie suficient de perfomantă pentru a nu avea nevoie de reîncărcări zilnice.