Marele Will nu are moarte, iar tragedia celor doi îndrăgostiți loviți de soartă și de ura ce le măcina familiile învrăjbite naște spectacole șocante (cu scena balconului transferată în piscină…) și, de la un deceniu la altul, ecranizări ingenioase ori de-a dreptul năstrușnice. Atât de numeroase, încât imaginația literară pare depășită de arta teatrală și mai ales de industria filmului.
În 1966, regizorul Baz Luhrmann a ecranizat piesa cu Leonardo DiCaprio și Claire Danes în rolurile principale, plasând întâmplările într-un oraș american, în familii de mafioți ce poartă numele Montague și Capulet, cu pistoale și mașini în locul săbiilor și cailor, prolog și epilog care au forma unei știri de telejurnal. În alt film, “Să moară Romeo”, lansat în 2000, familiile mafiote au una origine chineză, alta afro-americană. Recent, în “Gnomeo și Julieta”, cuplul celebru are înfățișarea unor pitici de grădină animați, cu sfârșitul schimbat puțin, căci animația are copiii ca public țintă.
Era nevoie de curiozitate, de o minte scormonitoare, ca povestea lui Romeo și a Julietei sale să fie reinventată. Aventura a pornit-o Anne Fortier, scriitoare tânără, care s-a născut și a crescut în Danemarca, a studiat Istoria Ideilor la Universitatea Aarhus, a făcut multe călătorii de studii – Norvegia, Statele Unite, la Paris și la Oxford. A reușit în toate: și-a luat doctoratul, a cochetat cu filmul (coproducătoare a documentarului Fire and Ice: The Winter War of Finland and Russia, distins în 2007 cu un premiu Emmy) și cu literatura: o fantezie gotică, Shepherds on the Mountain (2005).
Romanul Julieta a apărut în același an, 2010, pe piața de carte americană și britanică, iar drepturile de publicare și traducere și au fost achiziționate în 34 de țări. Și, deși pe site-ul autoarei, traducerea în română este anunțată pentru 2011, se află din 2010 în librării, deci o sincronizare fericită și semn de normalitate și de politică editorială eficientă. Jumătate chicklit, jumătate romance, Julieta trece peste barierele de gen ca să devină mystery!
Anne Fortier construiește o aventură a prezentului: o tânără, Julie Jacob, crescută de o mătușă, împreună cu sora ei geamănă Janice, după dispariția părinților într-un accident, află abia la moartea mătușii că se numește Giulietta Tolomei, că în Siena o așteaptă o comoară lăsată moștenire de mama ei, în seiful unei bănci. Perechea celor două gemene complet diferite induce atmosfera de chicklit: Janice este egoistă, abilă, strălucitoare, iar Julie – retrasă, pasionată de Shakespeare, preferând discreția.
Comoara din Siena se dovedește a fi un maldăr de manuscrise, iar Giulietta descifrează în ele cu totul altă poveste decât cea scrisă de Shakespeare. Mai întâi că faptele s-au petrecut la Siena, nu la Verona, în casa ajunsă punct de atracție turistică, cu altă turnură decât cea consemnată în tragedie. De aici provine atmosfera de romance.
Așa că Giulietta Tolomei cunoaște altenativ viața orașului Siena din prezent și din trecut, trăiește propria poveste de iubire și citește mărturii din 1370 despre altă pereche, prinsă în conflicte mai puternice și mai sângeroase decât le-a păstrat marele dramaturg. Mai multe enigme învăluie perechea și moartea părinților, căci după ce își regăsește rudele, constată că ura între cele două familii s-a păstrat intactă, ca și împărțirea orașului în contrade, ca și întrecerile pe viață și pe moarte, cu alianțe, fidelități și trădări.
Julieta lui Shakespeare este concurată de Giulietta din trecut, a cărei poveste s-ar afla la originea tragediei, ca și de Giulietta din prezent, care trebuie să dezlege blestemul vechi de secole. Așadar, chicklit și romance se întrepătrund prin mister revelat pe multiple căi (pictură, arhitectură, manuscrise) ca în Codul lui Da Vinci, romanul des invocat ca să atragă cititorii, dar aici misterul îl dă adevărul, imaginat și el, despre cea mai cunoscută poveste de iubire a lumii.
Anne Fortier, Julieta, traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă, Editura Polirom, 2010; 576 pagini ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.