Nascut in 1949, Philippe Djian este un scriitor francez cu radacini armene, nascut si educat la Paris, autor al mai multor volume de proza, majoritatea politiste. Uneori se vorbeste despre el ca despre un urmas al generatiei beat. Unele dintre cartile sale au fost adaptate pentru cinematograf. Cel mai recent roman, “Les Impardonables”*, aparut anul trecut, a fost tradus de Editura Trei in colectia Fiction Connection.
Povestitorul este un scriitor in varsta de saizeci de ani, admirator al lui Hemingway, care se retrage pe tarmul oceanului, in Tara Bascilor, pentru a-si reface viata. Cu zece ani mai inainte, sotia si fiica sa au pierit arse de vii sub ochii lui intr-un incendiu de automobil. Scriitorul se simte vinovat de aceste morti. Intre timp, scriitorul s-a recasatorit. Fiica sa mai mare s-a cuplat intre timp cu un drogat plin de bani, a devenit apoi actrita de cinema, are doua gemene pe care i le plaseaza frecvent tatalui si brusc dispare, starnind mare tam-tam in media. Si dupa o indelungata absenta d ela masa de lucru, incepe sa scrie la o noua carte. E momentul in care incepe romanul. Scriitorul se teme ca va retrai tragedia veche de zece ani, rememoreaza intamplari vechi, pune pe urmele fiicei un detectiv fosta colega de scoala si descopera ca disparitia n-a fost decat o actiune de marketing pentru succesul in cariera de actrita, isi banuieste noua sotie de infidelitate s.a. Personajul reordoneaza piesele existentei sale dramatice, cu ideea ca intelegerea reactiilor celor apropiati este primul pas pe care il face sa mearga mai departe. Ar trebui ca al doilea pas sa fie iertarea, dar la ea se ajunge greu. Nu vom dezvalui deznodamantul.
Personajul principal, Francis, scriitorul, se complace intr-o suferinta care ii devine pretext sa nu mai comunice cu cei din jur, dar carora le analizeaza atent actiunile. E scriitorul incapabil sa-i vada pe altii altfel decat prin nevoile sale. Personajul este lucid si orb in acelasi timp. Romanul se invarte in jurul ideii de iertare: isi poate ierta fiica, sotia ? Dar pune si alta intrebare esentiala : cum poti trai cu sentimentul ca ai gresit ?
Anul trecut, Djian spunea intr-un interviu : “Drumul secret sa ajungi la celalalt, sa-i deschizi ochii, e limba. Limba este pentru mine un instrument pe care-l propun cititorului, sa-l ajut sa inteleaga universul in care traieste, ca sa traiasca mai bine. Poate ma insel total, dar asa vad eu literatura.(…) Plec de la principiul ca toate povestile au fost spuse deja. Sa adopti un anume punct de vedere in literatura inseamna sa muncesti asupra limbii ei, nimic altceva. Ma amuza sa inventez o poveste, dar in oricare dintre romanele mele as putea modifica aproape orice in poveste fara sa se schimbe mare lucru. Ar fi fara importanta. Ce conteaza este limba. Limba scriitorului trebuie sa fie capabila sa capteze acea vibratie din aer care apartine epocii, timpului prezent. “
Din punctul acesta de vedere, Philippe Djian a scris o carte excelenta si excelent tradusa de unul dintre maestrii traducerilor din limba franceza, Doamna Irina Mavrodin.
*) Philippe Djian, “Greseli de neiertat”. Editura Trei. Traducere din limba franceza de Irina Mavrodin.