Ideea existenței unor universuri parelele, care nu se văd unul pe altul decât accidental, este pe cât de spectaculoasă, pe atât de greu de asimilat.
Și totuși, lumile paralele chiar există. Ce tangențe avem noi și ce știm despre Malawi, Guadelupa, Butan sau Vanuatu? Avem dificultăți să precizăm și continentul… Și când spun „noi” nu mă refer doar la românul sau europeanul mediu, ci chiar la oamenii cu oarece pretenții intelectuale.
E ușor de presupus că și reciproca e adevărată: mă-ndoiesc că vanuatienii (?) știu mare lucru despre România.
Uneori, însă, certitudinea paralelismului de lumi se instalează și în cazul unui stat pe care știi bine să-l plasezi pe hartă și, la o adică, ai putea spune câteva fraze despre el, chiar unele apăsate.
Activitatea profesională m-a adus în fața unei cărți halucinante, „Evadare din Lagărul 14”, de Blaine Harden. Ce știam? Știam că în Coreea de Nord e comunism și o dinastică dictatură, că peninsula e ruptă-n două fratricid, că guvernele consecutive de la Phenian au izolat țara în asemenea hal încât au refuzat și ajutoarele umanitare dacă nu erau făcute în condiții impuse de nord-coreeni și, în fine, că au amenințat mereu cu atacuri armate – o fac din nou în momentul în care scriu eu aceste rânduri.
Adică nu știam aproape nimic, spun acum, după ce am citit cartea.
Parcursesem înainte destule mărturii despre universurile concentraționare, dar acestea se limitau la RSR și URSS și, ceea ce e mai important, erau plasate în trecut, fie el și recent.
Nebunia criminală din „Evadare din Lagărul 14” se întâmplă însă CHIAR ACUM. În anul 2004 – gândiți-vă ce făceați dv. în 2004 – un tânăr de douăzeci de ani, Shin In Geun, născut și crescut într-un lagăr-închisoare, află (printr-un norocos concurs de împrejurări) că există ceva și în afara lagărului, că trăiește într-un stat care are o capitală, care se numește Phenian, că există și alte state (China vecină, tot comunistă, era deja raiul pe pământ pentru nord-coreeni – de altfel într-acolo va fugi), că există ceva numit televiziune și că… Pământul e rotund! În 2004, la doi pași de „tigrul asiatic” al Coreei de Sud și la alți doi pași de amețitorul Shangai.
Tânărul acesta își turnase mama și fratele că vor să evadeze, pentru că așa știa că e corect să facă. Cei doi au fost executați sub ochii lui, iar el nu a simțit niciun regret, pentru că făcuse ceea ce trebuia să facă. De altfel, o ura pe mama lui pentru că îi dăduse naștere într-un lagăr, în care gardienii… era să spun „erau”, dar nu, nu erau, SUNT, și acum, „as we speak”!… de o cruzime fără limite.
A mai turnat și un bărbat care furase o cârpă ca să-și peticească unicii pantaloni, pe care-i purtau toți permanent, departe de orice igienă posibilă, iar acela a fost schingiuit ca urmare a „crimei” comise. Vorbim, încă o dată, despre lucruri petrecute în mileniul trei după Hristos.
Tulburător mi se pare faptul că acest tânăr, născut și crescut strâmb, ca un animal – o spune singur –, lipsit de orice scară de valori în afară de regulile de fier ale Lagărului 14, lipsit de orice sentimente, își schimbă radical poziția și, din turnător al mamei lui pentru intenția de evadare, devine el însuși evadat – singurul care a reușit s-o facă – ca urmare a unicului fapt că un nou deținut îi dezvăluise marile secrete ale Chinei, televiziunii și rotunjimii Pământului… A ȘTI pe ce lume trăiești s-a dovedit încă o dată condiția și motivația numărul unu a oricărei încercări de a te poziționa normal în acea lume. Ce nu știi nu ai cum să-ți dorești.
Nu e de mirare, pe de altă parte, că – ajuns în Coreea de Sud, după o odisee senzațională, apoi în SUA – Shin nu a reușit până azi să se adapteze cu adevărat, chiar dacă a scris o carte de memorii, apoi i-a furnizat lui Harden materialul pentru a doua și face turnee prin lume pentru a vorbi despre ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord. Un om crescut până la 23 de ani fără valori morale și fără sentimente e ca unul crescut fără mâini și fără picioare. Sigur, există proteze sofisticate, dar…
Universurile paralele există, din păcate.