Am de facut o marturisire. Am copilarit si am adolescentit alaturi de prieteni despre care habar n-aveam daca sunt sau nu evrei, unguri sau bogati. Nu stiam foarte multe alte lucruri – de pilda, ce meserii sau functii au parintii lor – dar le-am enumerat pe cele despre care, ulterior, am aflat cu nemarginita uimire ca, pentru altii, constituie criterii extrem de importante. Daca e evreu, are ceva de ascuns, fie si macar etnia insasi. Daca e ungur, vrea Ardealul. Daca e bogat, e infumurat – si, in contextul epocii, tac”su era bidiganie comunista.
Habar n-aveam de toate astea. Nu discutam niciodata despre ele cu nimeni – nici in familie, nici la scoala, nici in gasca. Nu ma gandeam la asa ceva. Da” la ce ma gandeam si despre ce vorbeam? Pai, mai intai despre jocuri si scoala, mai pe urma despre gagici, muzica, arta si filosofie. Penibil, nu? Intre 13 si 17 ani trebuie sa fi parcurs cateva mii de kilometri pe strazile din jurul casei, cu prietenii, vorbind. Cam doua-trei ore pe zi. Dimineata eram la scoala. Sambata aveam, de regula, ceaiuri. In timpul vacantei faceam petreceri si in timpul saptamanii, dimineata, cand erau parintii la serviciu.
Si, in tot acest timp, n-am vorbit niciodata despre evrei, unguri sau bani! Inregistrasem, asa, ca fundal, faptul ca unii dintre noi stateau la casa, iar altii la bloc, ca unele familii aveau masini, altele nu. Dar nici despre astea nu vorbeam. Culmea e ca diferentele de standard material sau macar de oportunitati erau destul de mari. Tatal unei prietene lucra la Ambasada din Paris, altul era nici mai mult nici mai putin decat consulul Romaniei la Madrid, un al treilea era la CAER, la Moscova. Singurul mod in care venea vorba despre asta era ca fetele respective isi faceau vacantele peste granita si isi/ne aduceau de acolo unele chestii, de la unt de arahide la – uau! – discuri cu Deep Purple sau Creedence.
Nu imi amintesc ca diferentele de standard sa se fi vazut macar in imbracaminte!
In ceea ce priveste constientizarea etniei, prima data mi s-a intamplat in clasa a XI-a, si asta pentru ca a zis cineva: “Ce misto ca Sanda a venit cu noi la biserica in noaptea de Pasti, desi e evreica!” Intr-adevar, misto, mai ales ca drumul la biserica era un intermezzo al petrecerii de seara pana dimineata care se desfasura chiar la Sanda.
Cuvantul “jidan” l-am auzit foarte tarziu, si nu in anturajul meu.
Din cauza asta, nici azi nu stiu sa identific un evreu sau un ungur dupa fata. O fi un handicap?
tczarojanu@yahoo.com