La numai cateva zile dupa ce FMI a dat in sfarsit aprobarea prelungirii acordului cu Romania, acest acord a ajuns deja in aer. O prevedere importanta – poate cea mai importanta – din respectivul acord, aceea referitoare la introducerea salarizarii in functie de performante si in intreprinderile de stat producatoare de pierderi, a fost contestata de sindicatele din sectoarele in care opereaza aceste intreprinderi si, stupoare!, Curtea de Apel Bucuresti le-a dat dreptate, suspendand ordonanta guvernamentala prin care urma sa se aplice noul sistem de salarizare. Guvernul a introdus recurs. Se asteapta decizia Curtii Supreme de Justitie.
Inca si mai rau! La santajul sindicatelor, Guvernul insusi a anuntat ca modifica ordonanta cu pricina. Nu integral, ci partial, dar, vorba lui Caragiale, pe ici pe colo, prin partile esentiale! ai din revolutia salariala care se anunta se ajunge la o noua fasaiala “a la roumaine”!
Prin aprobarea acordului, s-a primit un semnal pozitiv din partea FMI. Important tocmai prin situatia delicata, dar cruciala, in care se gaseste acum Romania. Pentru ca exista, fara indoiala, ceva special in contextul in care s-a negociat si s-a obtinut prelungirea actuala a acordului cu institutia de la Washington. Orchestrata exact in preajma intarziatei aprobari de catre FMI a acordului cu Romania, o incercare de destabilizare in sistemul financiar-bancar a avut loc, cu tinta probabila a unei eventuale compromiteri a acestui acord. Guvernul a fost pus in situatia incurcata fie de a accepta sa suporte de la buget compensarea pagubitilor de la FNI si sa depaseasca astfel deficitul bugetar convenit cu FMI, riscand respingerea de catre acesta a acordului, fie de a infrunta demonstratiile de strada si asaltul asupra sistemului financiar-bancar, care, daca nu erau intr-un fel potolite in scurt timp, puteau duce tot la neaprobarea acordului. Ca tinta a fost si aranjamentul cu FMI o demonstreaza faptul ca, dupa ce FMI a decis amanarea aprobarii cu o saptamana, in exact ziua ultimei scadente, demonstratiile de strada au degenerat in violente, iar in circulatie a fost pus un manifest politic care chema pur si simplu fortele de ordine sa nu se angajeze intr-un razboi civil, adica nu cumva sa riposteze la o incercare de destabilizare politica a tarii. ai ca tinta a fost si este acordul cu FMI o dovedeste de asemenea faptul ca anuntatele mari miscari sindicale impotriva noilor reguli de salarizare vor beneficia de apa la moara pe care Curtea de Apel Bucuresti le-a dat-o suspendand aplicarea respectivelor reguli. Implicarea justitiei in domeniu este stranie si neavenita, intrucat legile economice constituie o materie in care Justitia nu are competente, aceste legi fiind obiective si nu stabilite de oameni. Ca doar nu da bani Constitutia sau Justitia pentru a se plati salarii celor care produc pierderi!
Din proprie experienta se stie prea bine ca unda verde de la FMI nu rezolva problemele economice ale Romaniei si nici macar problema finantarii externe. Poti avea acesta unda verde, pot, prin urmare, veni niscai bani de pe la Banca Mondiala sau de pe la Uniunea Europeana, dar in continuare nici un investitor privat sa nu se inghesuie prin Romania. Singurul lucru cu adevarat cert este ca, daca in cazul undei verzi mai exista anumite sanse, in caz ca aceasta nu este acordata, toate portile se inchid.
Oricum, nici o agentie internationala de rating nu are in intentie, chiar cu unda verde de la FMI, sa schimbe cu ceva in sens pozitiv cotatiile de risc de tara ale Romaniei pana la alegerile generale din toamna. Daca amenintarile deja anuntate vor fi respectate – si sa tinem cont ca unele din ele au venit chiar din partea unor agentii internationale de rating precum Standard&Poor’s – nu este exclus pericolul intrarii Romaniei intr-un con de umbra, in contextul previzibilelor rezultate ale alegerilor din toamna.
Tocmai insa acordul aprobat de FMI ar putea sa impiedice intrarea in acest con de umbra. Neinspirate implicari externe au complicat si ascutit infruntarile politice din Romania. Nu pot avea impactul urmarit, nu pot nici macar parea ceva serios afirmatii de genul ca, daca Iliescu si partidul sau revin la putere dupa alegeri, finantarea externa pentru Romania ar avea de suferit, atat timp cat finantarea externa abia susura acum, inainte de alegeri si atat timp cat, de fapt, sub actuala guvernare tara a avut parte din strainatate de cele mai neinsemnate resurse financiare din intreaga perioada post-decembrista. Asemenea aprecieri au avut mai degraba darul de a intarata un segment al societatii romanesti si de a atata infruntarea.
Prin aprobarea acordului cu Romania intr-un moment fara indoiala delicat, FMI – este de remarcat – nu s-a implicat in conditionari extra-economice, demonstrand ca se tine departe de mizeriile politice din Romania si de reverberatiile lor externe, si sprijinind astfel nu numai ordinea financiara, ci si ordinea de drept din Romania.
Din pacate, sansa acestui sprijin extern al ordinii financiare si de drept interne este pe cale de a fi irosita. Pentru ca, in caz ca din revolutia salariala, la care se angajase Guvernul, ramane doar o biata fasaiala, FMI are toata indrituirea sa suspende acordul convenit si deci, indirect, sa puna din nou unda rosie pe finantarea externa.
Guvernul Isarescu a gresit. Prima data, cand s-a angajat in fata FMI sa reduca in scurt timp arieratele. Ceea ce este o iluzie, pur si simplu pentru ca agentii economici si populatia nu pot plati mai mult decat platesc, transformand in arierate orice constrangere suplimentara, asa cum a dovedit practica insasi. Singura solutie este pe termen lung si se afla intr-o combinatie intre operationalizarea institutiei falimentului si obtinerea unei cresteri economice sustinute care sa mareasca treptat capacitatea de plata in economie. Este vorba insa de ani.
A doua oara Guvernul Isarescu a gresit cand, in virtutea acestor angajamente fara fundament, a legat salariile din intreprinderile cu arierate strict de aceste arierate. Guvernul a procedat in aceasta privinta tot atat de nefericit precum Justitia, apucandu-se sa reformuleze legi economice. Salarizarea dupa performante ca lege economica inseamna conditionarea castigurilor salariale nu doar de arierate, ci de cresterea productivitatii muncii, de calitatea serviciilor si, in cazul intreprinderilor perdante, in mod necesar de masurile de restructurare. ai exista si principiul firesc: un salariat dintr-o intreprindere cu datorii neplatite nu poate castiga mai mult decat un similar dintr-o intreprindere cu datoriile platite integral si la timp. Asta este de fapt problema care trebuia sa-si gaseasca o reglementare juridica sau administrativa fara echivoc!
In sfarsit, avand in vedere previzibilul santaj la care urmau sa recurga sindicatele, Guvernul a gresit pentru ca n-a pornit la drum in promovarea revolutiei salariale cu avertismentul clar ca pune societatea romaneasca in fata optiunii fara echivoc: ori eu, Guvernul Romaniei, ori sindicatele! Daca alegeti sindicatele, ori va gasiti alt Guvern ori voi, profesori, medici, ostasi si politisti cereti bani nu de la Isarescu ci de la Costin, Bratianu & co.
Orice alta abordare este o noua fasaiala “a la roumaine”!
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.