(acest articol va aparea in editia de maine, 9 martie)
La numai cativa ani dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, companiile americane din sectorul industriei aeronautice s-au lansat intr-o adevarata cursa pentru construirea unor aparate de zbor tot mai rapide. In 1947, X1 a devenit primul reprezentant al unei serii de avioane proiectate cu un singur obiectiv: acela de a studia comportamentul aerodinamic la viteze extrem de ridicate. Timp de aproape doua decenii, pana la mijlocul anilor ’60, aparatele din aceasta serie au zburat la viteze de 4-5 ori mai mari decat viteza sunetului, evoluand uneori la altitudini apropiate de limita superioara a atmosferei. In pragul noului mileniu, stafeta este preluata de o noua generatie de avioane experimentale. In timp ce primele reprezentante ale seriei X aveau piloti la bord, majoritatea aparatelor aflate in prezent in stadiul de proiect vor fi comandate de la distanta, gratie performantelor ridicate ale sistemelor informatice ambarcate. Fireste, imaginea unui avion cu un pilot la mansa este mai aproape de preferintele celor mai multi dintre noi. Cu toate acestea, un astfel de aparat este mai greu, mai complicat si, in consecinta, mai scump. Cercetarile actuale, care vizeaza in general verificarea unor noi concepte constructive, nu depind neaparat de prezenta unui om la comanda aparatelor. In aceste conditii nu este surprinzator faptul ca cele mai multe prototipuri destinate armatei sunt avioane pilotate de la distanta. In randul noii clase de aparate se remarca insa doua exceptii de la tendinta expusa mai sus. Prima dintre acestea este Boeing X-32, prototipul unui viitor avion de vanatoare, cunoscut, deocamdata, sub numele de Joint Strike Fighter (JSF). Acest avion va fi produs in trei variante: o versiune conventionala pentru fortele aeriene, o versiune ambarcata pentru marina militara si o versiune cu decolare si aterizare verticala. Un element distinctiv al proiectului Boeing este priza de aer de forma unei guri de rechin, amplasata sub fuselaj. Celalalt prototip care are un pilot la bord este Lockheed Martin X-35, concurentul lui X-32 pentru contractul JSF. Acesta are o aripa de forma trapezoidala, spre deosebire de solutia delta, adoptata de proiectul Boeing. X-36, realizat in cooperare de Boeing si NASA, este unic prin faptul ca reprezinta prototipul cu comanda de la distanta al unui aparat care ar putea deveni, in varianta de serie, un avion de vanatoare cu pilot. O camera video este amplasata exact in locul unde ar trebui sa se afle cockpitul, aparatul fiind dirijat de la o statie aflata la sol. X-32, X-35 si X-36 sunt toate capabile sa zboare la viteze supersonice, insa la altitudini atmosferice. Alte aparate din seria X sunt insa destinate asa-numitului zbor orbital. Lockheed Martin – NASA X-33 este prototipul la scara redusa al unui viitor Vehicul de Lansare Reutilizabil, care ar putea inlocui, peste un deceniu, actualele navete spatiale. X-33 decoleaza vertical, cu ajutorul unor motoare racheta de noua generatie, fara a avea nevoie de rezervoare exterioare. Aparatul poate urca pana la altitudini de 100 de kilometri, atingand o viteza de 15 ori mai mare decat cea a sunetului. Revenirea la sol se face in zbor planat, portanta fiind asigurata de fuselajul in forma delta. In fine, NASA X-38 este destinata sa serveasca drept “nava de salvare” pentru astronautii viitoarei statii spatiale internationale. Conceputa pentru a efectua o singura misiune – aducerea in siguranta pe Pamant a unui echipaj de patru persoane – X-38 va reveni la sol cu ajutorul unei parapante uriase, care a fost deja testata cu succes.