De turbulențele financiare n-am scăpat. Evenimentele se precipită. Și, totodată, se precipită prezicerile: ce va fi și cum va fi după criză. Mă întorc la Bloomberg, care a lansat o variantă ce i se pare benefică pentru Europa de Est: retragerea din bănci a creditorilor vestici. O dublă eroare. Pentru că acest capital nu are interes să se retragă. Iar dacă așa ceva chiar s-ar întâmpla, nu ar fi o binefacere pentru țările din Europa de Est. Și nici pentru România.

E adevărat, criza a început deja să producă o corecție a consumului în întreaga lume, nu doar în Europa de Est. Inclusiv în România, unde cererea de consum lăsase în urmă oferta internă de bunuri și servicii.

Modelul de consum, chiar stilul de viață vor cunoaște schimbări radicale. După ce, începând din 2000 cu deosebire, o cursă contra cronometru a făcut ani buni ca sute și sute de milioane de oameni să locuiască în case pe care și le-au cumpărat ori le-au construit cu credite bancare. Și mai mulți fiind cei care se împrumutau la instituții financiare pentru a-și îmbunătăți confortul familial sau individual.

În România, unei bune părți a populației i se păruse, începând din anul 2000, cu deosebire în anii 2004-2008, că trăiește momente de exuberanță. Fiindcă, adeseori, țara noastră s-a confruntat cu situații ce ne trezesc, astăzi, stări nostalgice. Se adunau mulți bani, chiar prea mulți uneori, băncile copleșeau populația cu credite, mai departe cererea de consum copleșea oferta, iar oamenii consumau, consumau… Milioane de oameni, care primeau împrumuturi pentru case ori pentru consum, vedeau astfel în credit o legătură cu timpul, ca într-o funcție matematică; o legătură care-i obliga să gândească în viitor. Creditul ardea etape, o tânără familie nu o mai lua “de la lingură”, cumpăra mai întâi casa. De fapt, își începea viața cu viitorul, exersând bunăstarea pe datorie. Creditele de consum și creditele imobiliare intraseră într-un proces avansat de democratizare în întreaga lume. Trenul alerga repede și fosta zonă comunistă (Europa de Est) urcase în tren, chiar dacă la clasa a treia. Diferențele continuau să fie însă mari de la țară la țară. Dar conlucrarea între populație și instituțiile din piața financiară, verigă de bază a marelui transfer de resurse din prezent în viitor și din viitor în prezent, se generaliza. Începuse să capete contur un nou model cultural. De fapt, se dezvolta noua cultură a creditelor, a dobânzilor, a calificării pentru împrumuturi. În toată Europa de Est, inclusiv în România, clientela băncilor începea să înțeleagă bine ce se întâmplă în instituțiile care mișcă banii. Prin cultură financiară.

Creditul ipotecar și creditele de consum au găsit un teren fertil și s-au extins. Țările din Europa de Est, ce promovau intensiv economia de piață, se despărțeau definitiv de vechile tipuri de economisire și de creditare, restrânse; prindea cheag un nou stil, fundamental schimbat, corespunzător vremurilor noi. Capitalismul obținând astfel două efecte puternice dintr-o singură lovitură. Creditele bancare, contribuind la extensiunea susținută a cererii de consum, au împins lucrurile către creștere economică. Și, deci, către amplificarea și diversificarea ofertei de bunuri și de servicii. Și prin aceleași credite, mase critice de salariați, cu deosebire din categoriile cu meserii sigure, au fost legate de muncă, de performanță.

A venit însă criza și modelul consumului pe datorie s-a împotmolit. Creditul, sufletul consumului, este acum o mașină cu motorul pornit, care însă demarează greu.

Băncile spun că n-au cerere. Nici companiile, nici populația nu se mai înghesuie să solicite împrumuturi.

Companiile și populația dau vina pe bănci. Spun că dobânzile sunt prea mari.

E un impas. Dar în niciun caz nu e un motiv de divorț între capitalul din Vest și băncile din Est.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.