Unul dintre directorii executivi ai unei companii private prezent joi la ședința deschisă de redacție a Ziarului Financiar ZF Expert “Cum relansăm economia” a răbufnit: “Și dacă sunt două ore după-amiaza prim-ministru fac mai mult decât cei de la putere. Problema este doar lipsa de bunăvoință”, a spus el.
Răbufnirea exprimă ceea ce simte de fapt toată clasa de business din România: soluțiile de a avea o guvernare mai bună, o administrare mai eficientă a banilor publici, sunt la îndemână. Pur și simplu administrați gândindu-vă la rezultate și veți găsi bani destui și pentru școli, și pentru șosele și pentru spitale, este opinia generală.
Și mai mult, în această perioadă în care accesul la bani este dificil, ar trebui să puteți face și economii. Astfel, oamenii de business nu înțeleg cum de administrația nu poate micșora cheltuielile – pentru a elibera bani în consum care să permită relansarea economiei- având la dispoziție sume duble față de acum cinci-șase ani atât pentru salarii, cât și pentru bunuri și servicii.
Datele arată că statul a avut de cheltuit în 2011 și a cheltuit – buget consolidat, adică și buget de stat, și locale, și bugetele de pensii și de sănătăte – 200 miliarde de lei (46 miliarde de euro). În 2005 cheltuise 25 miliarde de euro.
Problema este însă că exasperarea mediului de afaceri în fața administrării ineficiente a resurselor publice nu a căpătat o formă instituțională. Deși au zeci de organizații patronale care să îi reprezinte, oamenii de afaceri români nu reușesc să construiască măcar un think-thank, un guvern din umbră care să ofere, documentat, alte soluții față de cele ale guvernului sau să scoată pe piață analize relevante privind risipa banului public.
Dacă vor creștere economică din economii eliberate de guvern prin eficientizarea cheltuielilor publice, chiar organizațiile de business ar trebui să scoată la iveală studii care să arate punct cu punct cum statul aruncă cu bani pe fereastră.
Un milion de euro, două, trei, o sută de milioane de euro – uite așa se scurg banii de la buget pe achiziții încât la un moment dat cineva și-ar putea pune problema: mai bine să angajeze statul ingineri să facă o șosea dacă în final ne costă de 10 ori mai mult. Ce organizație patronală are însă curaj să pună această idee pe hârtie?
Prntre cei care trebuie să vină și să arate cum de costă un gard care înconjoară Academia de Poliție din Băneasa 100.000 de euro ar trebui să fie și Asociația Constructorilor din România. În general, asociațiile patronale din diverse sectoare dau puține mesaje care să amendeze ceea ce se întâmplă cu banii publici. Pentru că tot inginerii de la companiile de construcții private care depun actele în licitații știu cel mai bine cât ar trebui să coste metrul de gard sau kilometrul de șosea de modernizat.
În general, pentru toate cheltuielile există acte – numai că atunci când se trage linie la sfârșitul anului banii sunt cheltuiți, dar șosele nu apar. Instituțiile publice sunt blindate cu hârtii – că doar ăsta e rostul lor primordial și de asta nu există document care să nu aibă în josul paginii cel puțin patru semnături – deci explicații despre cum era obligatoriu să fie cheltuiți banii există întotdeauna. Mai puțin rezultate. Adunați plățile pe care le face fiecare instituție lună de lună, comparați cu rezultatele și apoi decideți – trebuia sau nu făcută această cheltuială? Putea fi obținut același rezultat cu mai puțini bani?
Între lumea oamenilor de business, cu ochii la execuția bugetelor lunare, la vânzări și la profit operațional și lumea celor care ocupă fotoliile ministeriale diferența este uriașă.
Oamenii care conduc companii, care știu să pună resursele la un loc să obțină un rezultat mai bun, nu mai au răbdare pur și simplu. Ei spun: noi vrem să trăim aici, în România, am preferat să nu plecăm în străinătate, schimbați ceva și faceți să merite că am decis să rămânem.
Însă ceea ce ce nu știu ei este că spre deosebire de mediul privat, unde presiunea vânzărilor și profitului impune schimbări, în administrație angrenajul e neschimbat în ultimii 20 de ani. Oamenii sunt alții -în unele cazuri mai sunt încă aceiași – dar angrenajul este neschimbat.
Problema administrației este de sistem. Neavând definiți parametrii de funcționare, reperele, nivelul atingerii obiectivelor nu este măsurabil și deci chestiunea eficienței devine irelevantă.
Spre exemplu, absorbția fondurilor europene este o temă națională și este de presupus că cei mai înalți funcționari din acest sector nu stau zi și noapte decât să se gândească ce soluții să mai găsească să mărească gradul de absorbție. Aceasta este însă impresia noastră, de pe margine. Întrebați de Ziarul Financiar dacă au trimis spre decontare la Bruxelles facturi în ianuarie, înalții funcționari spun că nu sunt obligați să o facă în fiecare lună și că ianuarie a fost o lună “bilanț”.
Practic din aceste exemple se vede ce diferență este între agenda publică, agenda de business și agenda administrației. Degeaba face guvernul ședințe și comitete interministeriale, dacă oamenii din poziții cheie nu sunt convinși/constrânși să dea drumul la proiecte și la bani nu există progres.
Este până la urmă și o problemă de management. Nu întâmplător cheltuie multinaționalele bani serioși pe comunicare internă. În organizații de mii de oameni și chiar de sute de mii, așa cum sunt sistemele publice, gradul de inerție este uriaș.
Poate că asemenea declarații dure dinspre mediul de business nu vor schimba mâine ceva în administrarea banilor publici. Dar vor coagula o stare de spirit care va determina în cele din urmă schimbarea. Oricât de puțin probabil ar părea.
Și poate că premierul Ungureanu ar trebui să fie atent. Un CEO spune că i-ar face treaba, mai bine, în două ore după-amiaza. Iar dacă se calculează diferența de productivitate între sectorul public și cel privat, rezultă că este o ipoteză valabilă.
Sorin Pâslaru este redactorul-șef al Ziarului Financiar
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.