Sorin Pâslaru a lansat în ultimul număr al ZF o provocare pentru politicieni: “Să fie spus pe șleau: trebuie să se împrumute România să garanteze/preia sucursalele băncilor elene sau care vor mai fi la vânzare pentru că nu mai pot fi susținute de băncile lor mamă sau nu?”.
Întrebarea necesită un răspuns ferm nu numai din partea politicienilor, dar și a oamenilor de afaceri.
În cadrul conferințelor AOAR ținute în ultimele luni în opt orașe mari ale României, am fost surprins să constat exacerbarea unui anume spirit “patriotic” conform căruia “acum ar fi momentul să avem și noi băncile noastre românești care să finanțeze în sfârșit businessul românesc”. Am regăsit aceeași temă în discuțiile cu politicieni cărora instinctul le spune că aceasta ar putea deveni o platformă de succes la public, care le-ar putea aduce voturi.
Criza ne-a făcut să simțim că excesul de privatizare cu capital străin în sistemul bancar românesc pune probleme de securitate națională – în sensul că am devenit dependenți de deciziile băncilor naționale ale țărilor cu bănci ale căror filiale acționează în România.
În context, Wall Street Jounal constata zilele trecute că “Țările din Europa de Est trebuie să încurajeze băncile locale, iar acolo unde nu există ar putea fi nevoite să le creeze de la zero, pentru a avea o alternativă la finanțarea oferită de băncile străine”.
Deci există și o problemă obiectivă care trebuie rezolvată.
Suntem într-o situație în care, într-o perioadă electorală, există riscul ca emoțiile să fie manipulate pentru rezolvarea problemelor altora pe banii României. “Avem un grad foarte redus de îndatorare în raport cu multe țări, deci avem cu ce să cumpărăm niște filiale de bănci străine”, pare să fie opțiunea.
Prima întrebare pe care mi-aș pune-o este: cum de a rămas statul român singurul cumpărător pentru aceste bănci? Nu am văzut niciun interes exprimat din partea celorlalte bănci străine din RomÂnia sau a instituțiilor financiare internaționale prezente în țară să preia aceste filiale.
Astfel de instituții nu așteaptă să fie întrebate, intuiesc oportunitățile cu mult timp înainte și se poziționează pentru negocieri. Acum ele par să evite subiectul.
A doua întrebare este de ce nu ne concentrăm să capitalizăm CEC-ul?, dacă există atâta apetență pentru a crea alternativa la finanțarea oferită de băncile străine.
Nu am reușit până acum pentru că sa considerat ajutor de stat și pentru că nu știm să negociem astfel de aplicații cu autoritățile europene. De ce în contextul crizei și al nevoii de încurajare a băncilor locale nu reluăm această temă? Aceasta cu atât mai mult cu cât viitorul va fi al băncilor de genul CEC-ului (și nu de genul filialelor băncilor grecești care s-au bazat pe capitaluri de la banca-mamă) cu rețea de retail foarte extinsă care pot asigura mobilizarea econo miilor romÂnilor.
Nu cred că trebuie făcute comentarii în plus asupra stupidității reprezentate de iluzia că odată capitalizat, CEC-ul va oferi condiții mai bune antreprenorilor români decât condițiile oferite de băncile străine care acționează pe aceeași piață.
CEC-ul trebuie să opereze și va acționa numai în condiții de piață.
Dan Pascariu, președintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Țiriac Bank, o voce cu multă autoritate și experiență în domeniul bancar, spunea că statul român nu are bani nici să creeze și nici să cumpere o bancă mare care să conteze pe piață.
Cu atât mai mult ar fi păcat ca statul să risipească cumpărând bănci mici și să nu dezvolte profesionist o construcție deja începută: CECul.
Horia Ciorcilă, capitalistul român care și-a asumat cu succes dezvoltarea unei bănci românești, declara recent pentru ZF: “Dezvoltarea unor bănci locale ar fi bună, dar nu cred că se mai poate, pentru că nu văd niciun apetit din partea antreprenorilor din România sau din Bulgaria sau din altă țară din regiune pentru înființarea de bănci.
Asta din cauză că dintre băncile existente doar câteva dintre cele mari sunt profitabile, iar restul nu sunt și nici nu pot fi în următorii ani. În schimb, băncile sunt cele mai atacate în acest moment, având o imagine negativă în opinia publică”.
Trebuie ascultată vocea specialiștilor români și acceptat că mai ales în prezent băncile cu capital local nu trebuie să fie un subiect emoțional, folosit de politicienii locali sau străini care manipulează instincte naționaliste sau patriotice în interes propriu.
Există în schimb destule teme prin care politicienii își pot dovedi patriotismul legat de mobilizarea banilor românești și cu care probabil ar putea acumula voturi.
Aș cita între multe alte exemple: – situația garanțiilor de stat care printr-o stranie consecvență (care ține de modul cum au fost redactate procedurile de acordare), în covârșitoarea majoritate, merg spre firmele multi naționale și – situația fondurilor de pensii care au dreptul să investească în străinătate banii colectați în România (polonezii au obținut dreptul de a investi numai în Polonia, ungurii fiind mult mai radicali).
Îi provocăm pe cei interesați la dezbateri pe această temă în cadrul “Centrului de consiliere și asistență în afaceri” (consiliere@gandestepro fitabil.ro) care se bazează pe expertiza celor mai de success oameni de afaceri români.
Așa cum spuneam într-un număr precedent al ZF, sperăm să funcționeze ca un număr pentru apeluri de urgență – un fel de 112 – pentru mediul de afaceri.
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.