O pace mai dificila decat un razboi

Pacea din Orientul Mijlociu, o sintagma cazuta in derizoriu si devenita subiect de bancuri, este urmatorul punct pe care George W. Bush vrea sa-l bifeze pe agenda. La fel ca si tatal sau, care, acum 12 ani, a cumparat tacerea tarilor din zona cu deschiderea de negocieri de pace israeliano-palestiniene, juniorul de la Casa Alba, abia intors de la razboi din Irak, vrea sa inchida gura popoarelor din Orientul Mijlociu cu un porumbel alb la rotisor.
Asa cum arata astazi insa, “harta de drum” propusa de cvartetul SUA, Rusia, ONU si UE e la fel de superficiala ca si cea dupa care s-au ghidat trupele americane in drumul spre Bagdad: au stiut sa faca razboi dar au dificultati de a se descurca in hatisul de cararui care duc spre pace. Harta de drum pentru pacea din Orientul Mijlociu traseaza doar soselele, lasand la o parte drumurile laturalnice pe care autorii ei se vor rataci cu usurinta. Sau, chiar mai grav, invatand din experienta interminabilelor negocieri de pace, insasi harta va fi pierduta undeva, pe traseu.
Acum cateva zile, secretarul american de stat, Colin Powell, se intorcea la Washington fara sa fi obtinut semnatura israeliana pe harta de drum. Motivul? Administratia de la Ierusalim descoperise ca planul suferise modificari esentiale din iunie anul trecut, cand Bush si-a expus viziunea de pace si cu care guvernul Sharon fusese de acord. In plus, premierul israelian se loveste astazi de refuzul colonilor de a parasi implantarile din teritoriile palestiniene, or oprirea constructiilor in aceste zone este un indicator vital fixat de cvartet, pe harta de drum.
Dar, chiar daca bunavointa israeliana in aceasta privinta ar putea fi castigata intr-un fel sau altul, ramane principalul punct de discordie: terorismul palestinian. Harta prevede oprirea actelor teroriste care vizeaza statul Israel, promisiune greu de obtinut, greu de respectat, avand in vedere ca integristii din Hamas, de exemplu, refuza chiar dreptul acestui stat de a exista. La randul sau, Yasser Arafat nu si-a demonstrat inca hotararea de a anihila aceste grupari, extrem de active si de populare in teritorii. Mai mult decat atat, incapatanatul lider palestinian refuza sa accepte ca e depasit de istorie si sa-i dea premierului sau mana libera. Si, pentru ca veni vorba de Mahmud Abbas, catalogat drept un moderat, sa nu uitam ca acesta publica in 1984 o carte care isi propunea sa demonstreze ca Holocaustul nu a existat. Desigur, si Sadat a fost simpatizant nazist, dar diferenta e ca el s-a urcat in avion si a venit in Israel sa faca pace, adica a facut un pas. Problema este acum cine va face primul pas, in conditiile in care fiecare tabara asteapta un semn de la cealalta, resentimentele sunt adanci si razboiul a devenit un reflex, mostenit genetic.
Un recent sondaj de opinie arata ca israelienii si palestinienii (oamenii de rand, nu politicienii) sunt atat de obositi de aceasta lupta perpetua, incat ar prefera un zid, electrificat daca s-ar putea, decat o harta. De fapt, se spune in presa israeliana, nu e nevoie de o harta, ci de un drum. Asteptarile sunt atat de putine, si de o parte si de alta, incat iluziile au murit, iar pacea a devenit un concept cu tot mai putini adepti. Asa ca, dupa cum arata, harta spre pacea israeliano-palestiniana pare sa duca spre un drum inchis.