Încă se mai poate vizita  – până la 28 octombrie – la Galeria de artă Goldart, Intr. I.L.Caragiale, nr. 1, sector 2, expoziția personală a artistei siriene Samar Draie, deschisă săptămâna trecută.

Absolventă a U.N.Arte, în prezent masterand la clasa prof. Petru Lucaci, tânăra artistă ne invită în universul său creativ, marcat de drama socială a războiului din țara sa. Creația ei poartă amprenta unui spațiu cultural special, aflat sub semnul unui amestec de religii, populații și implicit culturi.

Samar Draie s-a născut în Alep, în 1977 într-o familie de artiști ce s-au ocupat cu artele plastice, muzica și poezia. Primele noțiuni de pictură le-a primit în familie, de la tatăl său, profesorul Abdul Rahman Draie care i-a cultivat talentul pentru arta plastică. De la 20 de ani, Samar Draie s-a stabilit în România unde a urmat și a absolvit cursurile Universitătii Naționale de Arte, fiind în prezent masterand la  clasa Prof. Petru Lucaci.
A participat la numeroase expoziții personale și de grup, în galerii de artă din țară și străinătate printre care menționăm expoziția de la Palatul Suțu, Galeria Elite Art, Muzeul Național de Artă Ploiești, Festivalul Internațional de Artă Plastică din Mahres, Galeria Intali Hotel Turcia și multe altele. În 2015, a fost invitată să participe la Bienala națională de artă din Turcia.

Viziunea lui Samar Draie, impresionantă prin realismul personajelor surprinse și prin ipostazele de un simbolism intens contrastează cu seninătatea peisajelor propuse de artistă în aceeși expoziție. Acestea par amintiri ale unui spațiu edenic, așa cum era Siria înainte de evenimentele actuale.
Expoziția sa personală, intitulată „Revolta poporului sirian” dezbate prin mijloace artistice moderne o situație socială dramatică, un adevărat manifest pentru înțelegere și respect față de valorile umane.