Ce fel de viitor însă? Unul în care a dispărut o parte a omenirii, ca și tehnologia modernă, datorită unui cataclism numit Trecerea. Lumea seamănă mai curând a epocă medievală, cu împărății și ținuturi, cu lupte pentru puterea vizibilă și cea secretă. Iar Ținutului Tearling i-a venit vremea să-și primească regina, fiica reginei care a murit, dar a avut grijă s-o trimită cât mai departe de citadelă, să se asigure că astfel rămâne ascunsă ca să poată supraviețui.

Iar regina are doar 19 ani, îi place la nebunie să citească, au crescut-o și au educat-o o pereche vârstnică, de oameni înțelepți, pregătind-o pentru anii în care va urma să domnească. Se numește Kelsea Raleigh, este robustă și mâncăcioasă, iar inteligența și simțul dreptății sunt marile ei șanse ca să schimbe istoria. Povestea ei este subiectul romanului Regina Adevărată de Erika Johansen, primul volum al seriei Regina Ținutului Tearling.

Kelsea Raleigh așteaptă cu inima strânsă venirea celor ce formează straja reginei ca s-o escorteze până în citadelă, ca să ajungă acolo teafără. Cei din straja reginei vor să vadă colierul cu putere magică și semnul de pe braț, dovezile condiției de succesoare a reginei. Barty și Carlin, educatorii ei și totodată un fel de părinți adoptivi au pregătit-o și pentru ziua plecării și pentru încercările ce-o așteaptă. Barty a învățat-o să vâneze și să lupte, Carlin i-a asigurat instrucția superioară pentru lumea și timpul în care trăiesc: istoria omenirii înaintea Trecerii, prin lectură.

Aventura abia începe, străjerii îi dezvăluie câte pericole-i așteaptă, fiindcă unchiul ei, regentul, are tot interesul s-o vadă moartă, a și trimis ucigași ca să se asigure că nu ajunge în Citadelă. Deja pe drumul lor prin păduri sunt urmăriți de șoimi imenși, bine antrenați ca să coboare fulgerător și să ucidă. Sunt atacați și Kelsea Raleigh se trezește luată prizonieră de un grup ciudat de tâlhari, un soi de haiduci în fruntea lor se află Spectrul, o figură deja intrată în legendă.

Kelsea Raleigh trebuie să câștige respectul și încrederea celor ce o păzesc și o apără. Văzându-i reacțiile și ascultându-i ideile, Spectrul și recunoaște că ori n-o să ajungă vie în Citadelă, ori va fi cea mai grozavă regină a ținutului Tearling, complet diferită de mama ei, despre care fata nu știe prea multe. Traseul ei este unul de inițiere, descoperiri pe care trebuie să le facă singură, căci foarte multe lucruri nu i-au fost spuse. Cum ar fi bunăoară, cine îi este ei tată, cum a domnit mama ei și în ce fel a murit.

Nu doar drumul până la Citadelă este presărat cu primejdii. Kelsea Raleigh ajunge nevătămată în inima Ținutului Tearling chiar în ziua când pleca tributul anual datorat regatului Mortmense, condus de Regina Roșie, tribut compus din oameni, mai ales femei și copii, puși în cuști. Colierul cu pietre o transfigurează în ochii mulțimii, iar hotărârea ei de a distruge cuștile și a păstra oamenii, încălcând înțelegerea făcută de mama ei cu Regina Roșie, ca să obțină pacea în fața invaziei vecinilor războinici din Mortmesne.

Decizia cu urmări grave pe termen lung îi aduce recunoașterea supușilor, care încep s-o proslăvească în cântece, dar și reacția dușmanilor. O tentativă de asasinat pusă la cale de unchiul ei regent nu-i împiedică încoronarea, altă tentativă dovedește clar că până și între străjerii cei credincioși, legați prin jurământ și cu devotament absolut, se află câte un trădător. Și totuși, își găsește aliați, printre femei – primele care pricep cutezanța noii regine.

Erika Johansen a deschis cu Regina Adevărată o serie ce are toate șansele să egaleze ca succes Urzeala tronurilor, deși autoarea crede că se apropie mai mult de seria Dune de Frank Herbert. Originalitatea o dă faptul că propune un model feminin de conducător, în locul forței virile războinice: inteligență, cumpătare în ciuda tinereții, datorită educației prin cunoașterea trecutului și prin lectură. Studiourile Warner Bros. și David Heyman, producătorul seriei Harry Potter au obținut drepturile de ecranizare, cu Emma Watson în rolul reginei. Iar în iulie 2015, apare al doilea volum al seriei – The Invasion of the Tearling !

Erika Johansen, Regina Adevărată, traducere din engleză de Laura Sandu, Editura Trei, 2015, 536 pag.