Ioana Dumitrache Fuior s-a născut în București și a plecat în Franța în septembrie 2002, “în căutarea unei vieți mai bune și mai senine”. După multe tatonări și studii, lucrează într-un domeniu total opus profilul său filologic: agent de asigurări în Paris. Se simte legată “organic” de România.
Deși a plecat către “ceva mai bun”, spune că dorul de țară a încetat să mai fie doar o noțiune abstractă printre străini.
“Cu siguranță îmi iubesc țara. Când eram încă acasă, iubirea de țară mi se părea o noțiune destul de abstractă. Aici, la Paris, departe de părinți, de colegi, de locurile care îmi sunt atât de dragi, mi-am dat seama că îmi iubesc cu adevărat țara și am învățat ce însemnă dorul de țară, altă noțiune abstractă, necunoscută mie. Am realizat că oricâat de bine mi-ar fi «afară», faptul că primii și cei mai importanți ani din viață i-am trăit în România mă leagă aproape «organic» de țara în care m-am născut. De aceea, sărbătorile și evenimentele importante din viața mea am ales să le petrec în România”, povestște Ioana Dumitrache Fuior.
Nu crede că a făcut foarte multe pentru țara natală de când a emigrat. Și-ar dori să ajute financiar atunci când în România se produc catastrofe, dar are încă reticențe.
“Mi-e teamă că banii mei, deși puțini, nu vor ajunge la oamenii care au cu adevărat nevoie de ei”, spune ea cu o umbră de tristețe în glas .
Îi place România și singurul lucru pe care susține că ar vrea să-l schimbe este clasa politică.
“Cred că oamenii politici din România nu reprezintă poporul român. Prin acțiunile și modul lor de a se comporta aduc prejudicii mult mai importante țării decât câțiva indivizi izolați care-și dau în petic prin Europa”, își argumentează ea poziția.
Din România încă îi lipsește casa de la țară cu pompă în curte și aragaz cu butelie și tăcerea care se așterne peste sat când vine seara.
“Nu am putut să iau toate aceste lucruri și multe altele, așa că mi-am luat câteva volume cu Bacovia, E. Barbu și Rebreanu”, încheie ea.