Amalia respiră la Teatrul Nelegiuit
Regizorul Bogdan Tudor Pelerin își lansează noul proiect teatral – Teatrul Nelegiuit – în 24-25 noiembrie, de la orele 19.00 cu deja faimoasa monodramă a Alinei Nelega, Amalia respiră adânc (foto 1), versiune nouă în interpretarea actriței Iulia Antonie. Premiera are loc la Târgu Mureș, ocazionând deopotrivă inaugurarea unui nou spațiu deschis pentru teatru, găzduit de barul J’ai Bistrot. Amalia este o necropsie a comunismului și a ceea ce ni s-a întâmplat nouă la nivel personal, în încercarea de a înțelege și a ne înțelege mai mult. Cu acțiunea fixată într-un context special, personajul se plimbă prin timp și prin amintiri într-un soi de realism (uneori chiar suprarealism) magic, recuperându-și din prezent trecutul, într-o acumulare de imagini distorsionate sau denaturând normalitatea. Teatrul Nelegiuit este preocupat de efectele totalitarismului asupra societății și asupra individului, de aici și interesul de a pune în scenă un text care explorează această tematică. Scenografia spectacolului este semnată de Bogdan Spătaru, iar designul de lumini și video de László Olivér. Spectacolele regizate până în prezent de Bogdan Tudor Pelerin s-au întâmplat la Teatrul Municipal”Ariel” și Teatrul “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Teatrul “George Ciprian” din Buzău, Teatrul de păpuși”Cărăbuș” din Brăila, Teatrulpentru Copii și Tineri”Merlin” din Timișoara, și, cu ceva timp în urmă, și la Teatrul “Luni” de la Green Hours, în București. O serie de alte producții (inclusiv spectacole pentru copii) au fost montate la Compania Pelerin, pe care o deține.
Omagiu pentru Kotroceni Între 17 noiembrie – 15 decembrie 2011, neobositul Daniel Crăciun ne invită să-i degustăm demersul expozițional fotografic “Kotroceni” (foto 2) la Arts Concept Café. “Cotroceni /Kotroceni este un motiv de inspirație, spune autorul. Este un cartier, o stare retro actuală. Este sediu al puterii în Romania, fie că vorbim de regi sau președinți. Este rezidențialul, dar și sensul unei categorii de așa numiți boieri bucureșteni – cum se zice, care locuiesc în zonă demult și care au fost doar rareori boieri. În prezent, destui sunt mai degrabă “kotroceni”, dacă ne referim la graiul și snobismul lor de acum. Cotroceni este un areal arhitectonic cu șarm și specific în București, la care, cu excepția centrului sau a zonei Floreasca-Herăstrau, cu greu mai poate concura altul în România. Dar este și o zonă care, deși considerată de top, are o plictiseală și o rutină demne de cauze mai bune. Însă în această zonă și în imediata sa vecinătate sunt instituții importante, dintre care unele simbol – militare, culturale (Opera Română), religioase sau universitar-științifice, precum celebra Grădină Botanică și câteva parcuri cu stil. De aceea, tratarea subiectului în viziunea mea fotografică este o raportare duală: pe de o parte, un acroche liric-elogiativ, pe de altă parte altul ludic-ironic. În fond, într-o limbă și grafie adesea deformate, de ce nu aș folosi acest termen pentru cartierul în care aproape de când m-am născut, trăiesc și creez? Poate e bine ca vecinătatea să n-o luăm mereu în serios, dacă vrem să-i rămânem realmente atașați. Peisajul, detaliul, cropul sunt genurile, motivele specifice. Cartierul merita un minim omagiu. Te simți în/ din Cotroceni sau din Kotroceni? Asta este întrebarea…
Pamuk în oglinda Istanbulului A apărut ediția în limba română a volumului Istanbul (foto 3), mult-așteptata carte de memorialistică a lui Orhan Pamuk, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2006. Dedicată tatălui său, Gunduz Pamuk, cartea împletește într-o manieră originală două povești la fel de sinuoase și de cuceritoare: cea a primei jumătăți din viața scriitorului și cea a orașului în care s-a născut și pe care îl cunoaște mai bine ca nimeni altul. În vastele apartamente ale familiei Pamuk, înțesate de urmele unei bunăstări în declin, se fac simțite aceeași încleștare între vechi și nou, aceeași melancolie și aceeași criză identitară ca și pe străzile Istanbulului, odinioară capitala puternicului Imperiu Otoman, unde vestigiile unei glorii demult apuse cedează încet-încet locul imenselor clădiri de locuințe și centre comerciale. Istanbul realizează un dublu portret, al autorului în tinerețe și al orașului văzut prin prisma amintirilor sale de o uimitoare claritate, dar și a mărturiilor scriitorilor și artiștilor care i-au marcat începuturile evoluției spirituale.
Noi și EUYO ARTEXIM și Institutul Cultural Român invită tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani să participe la selecția anuală pentru Orchestra Europeană de Tineret (European Union Youth Orchestra, foto 4). Se pot înscrie în concurs și tinerii muzicieni care au cetățenie română, indiferent de țara în care locuiesc. Preselecție: 10 februarie 2012. Data limită pentru înscriere: 3 februarie 2012. EUYO este un proiect muzical european care reunește cei mai talentați muzicieni din toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faimă internațională. Prin concertele și turneele susținute în întreaga lume și prin nivelul excepțional de pregătire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii. Din anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. EUYO susține în general două turnee anuale, primăvara și toamna, care includ reprezentații în cele mai importante săli de concerte ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidență, de studiu și repetiții intensive. În anul 2012/2013, sub conducerea artistică a lui Vladimir Ashkenazy și avându-i la pupitru pe Gianandrea Noseda și Eric Stern, EUYO va susține turnee în Austria, Italia, Spania, Scoția, Germania, Olanda, Polonia și Elveția. Lista de evenimente a EUYO include și participarea la Olimpiada Culturală Londra 2012, în programul New Music 20×12. Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual selecții în fiecare țară membră a Uniunii Europene. Chiar și membrii actuali ai orchestrei trebuie să se prezinte la audiții pentru a-și păstra locul. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au șansa să cânte în orchestră în timpul anului.
Cristian și George trăiesc o frumoasă poveste de dragoste Documentarul “Noi Doi” (foto 5), de Claudiu Mitcu, a fost proiectat în premieră la București, pe 22 noiembrie, la Cinema Scala. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Film DaKINO care se desfășoară în Capitală între 21 și 26 Noiembrie 2011. La premiera din București vor participa cei doi protagoniști ai documentarului, Cristi Pietrăreanu și George Macioacă, regizorul Claudiu Mitcu dar și echipa implicată în realizarea filmului. “Noi Doi” a fost prezentat în premieră națională vara aceasta la Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul de la Sfântu Gheorghe, în toamnă a rulat în competiția Astra Film Festival Sibiu iar în acest weekend va fi proiectat în competiția Festivalului “Serile Filmului Gay” de la Cluj-Napoca. Fără prejudecăți și intoleranță, documentarul privește cu realism viața lui Cristi și a lui George, a căror singură “crimă” este că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În anul 2011, în România, există o comunitate numeroasă de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și transexuali), membrii săi făcând parte din toate mediile. Comunitatea se confruntă cu teama de expunere și afirmare a membrilor săi, teamă provocată de nivelul mare de discriminare al acestora din societatea românească. Un sondaj de opinie intitulat “Fenomenul discriminării în România”, realizat de TOTEM Communication în perioada octombrie-noiembrie 2010, la solicitarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, arăta că 56% dintre cele 1400 de persoane intervievate nu ar lua masa cu un homosexual, 84% nu ar bea apă din același pahar din care a băut un homosexual, iar 65% ar ține secret dacă ar afla că o rudă este homosexual. Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor “Nisipuri” (2007), “Australia” (2009), “Ciupelnița” și “Circul vesel” (2010). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franței în România “Premiul Drepturilor Omului” pentru abordarea deschisă a diversității din filmele sale documentare. Un igloo care nu s-a topit de zece ani Revista igloo s-a născut din entuziasmul unor tineri arhitecți de a avea o primă revistă românească care să surprindă arhitectura așa cum este ea percepută la nivel individual – ca o prezență vie și care ne influențează viața, indiferent de profesia pe care o avem. Demers care s-a materializat într-o revistă de arhitectură în care și-au găsit locul, deopotrivă, subiecte despre arhitectura nouă și cea de patrimoniu, dar și subiecte despre design, habitat, tradiții, călătorii, centre istorice, restaurări. De atunci au trecut 10 ani. Revista și-a păstrat, de-a lungul vremii, grafica de excepție și atenția pentru selectarea unor fotografii profesioniste, pentru subiecte inedite și texte bine documentate. A crescut numărul colaboratorilor și al cititorilor. Adăpostul în mediul ostil pe care îl sugerează numele revistei a devenit o locuință confortabilă, în care locuiesc numeroși prieteni pasionați de arhitectură și dornici să împărtășească impresiile despre locuri, fenomene, tendițe ale arhitecturii moderne, de aici și de oriunde. În rândul cititorilor, revista a devenit un reper atât pentru cei care activează în domeniu, cât și în rândul celor care sunt arhitecți, dar sunt interesați de peisajul cultural românesc. Ca o consecință firească a apariției unor proiecte valoroase de arhitectură românească, precum și a dezbaterilor, festivalurilor de arhitectură, a interesului pentru restaurarea clădirilor valoroase arhitectural, a crescut și preocuparea echipei redacționale pentru cât mai multe subiecte de arhitectură. Au apărut, astfel, colecțiile: igloopatrimoniu, care își propune să abordeze monumente de arhitectură civilă și religioasă, importante atât pentru istoria arhitecturii, cât și pentru cea a civilizației și mentalităților, igloobest, care selectează cele mai bune proiecte de arhitectură realizate până în prezent, semnate de arhitecți români de renume, sau colecția “Arhitecturi văzute prin igloo”, care cuprinde cele mai bune proiecte publicate în revista Igloo în ultimul an. Sunt doar câteva din cele 13 colecții apărute în primii 10 ani de activitate igloo. La aniversare, atenția revistei (foto 6) se îndreaptă către întărirea ideii de comunicare – în breaslă, între arhitecți, între aceștia și factorii de decizie și, mai ales, între arhitecți și publicul nespecializat, însă preocupat de calitatea mediului în care trăiește. Ancheta, propusă în deschiderea numărului aniversar, întărește ideea și dorința echipei igloo că se poate restabili statutul de fenomen cultural al arhitecturii. Prin informare, prin educație și prin dialog.