La mijloc de februarie, aproape total ignorat în România, a avut loc un eveniment cu totul remarcabil: cea de-a 61-a (!) ediție a bunului, bătrânului Festival de la San Remo. A doua zi după Gală, Youtube s-a umplut cu înregistrări de la acea seară magică. Magică pentru că întreaga ediție a fost dedicată sărbătoririi a 150 de ani de unitate a Italiei. Patriotismul (horribile dictu pe meleagurile noastre) a dominat spectacolele în care interpreți și public la un loc au cântat “Nel blu dipinto di blu”, “Ciao, ciao, bambina”, “Non ho l’eta”, “Una lacrima sul viso”, “Dio, come ti amo”, “Non pensare a me” sau “Chi non lavora non fa l’amore”, sub faldurile tricolorului peninsular.

Prezentatorul – nimeni altul decât Gianni Morandi, cu 45 de ani de carieră în spate, alături de două tinere superbe. La un moment dat, Morandi s-a descălțat ca să danseze twist!

Marele învingător al festivalului – profesorul universitar (sic!) Roberto Vecchioni, 67 de ani (!), cu piesa “Chiamami ancora amore”, care a adunat 182.000 de voturi, 130.000 de SMS-uri și 52.000 de apeluri pe telefonul fix, câștigând și sufragiile juriului, și votul popular (foto 1). Să nu credeți însă că a apărut de niciunde: Vecchioni a debutat, tot la San Remo, în urmă cu… 44 de ani.

N-au lipsit – pe scenă, în sală și la evenimentele mondene din jurul manifestării – vedetele de prim rang: Monica Bellucci, alături de Robert De Niro, colegul ei din “Manuale d’amore 3”, Take That, Toto Cutugno, Massimo Ranieri, dar mai ales incredibilul Roberto Benigni (foto), care a “aterizat” pe un cal alb, cu tricolorul în mână.

Sfertul de oră petrecut de el pe scenă a fost epocal – îl puteți vedea! Mai întâi l-a desființat pe prezentator (“Extraordinar de frumos, extraordinar de calm, orice s-ar întâmpla pe scenă, el nu reacționează!”…)

Apoi a început un lung discurs cu înflorituri, explicând repetat că nu vorbește decât despre Imnul național – în realitate, trimițând nenumărate săgeți către premierul italian (“150 de ani! Vă dați seama? La scara unei națiuni… Italia e micuță… e minoră…” sau “Înainte nu eram uniți – vă dați seama, trei state, trei Constituții, trei Berlusconi!”), și amestecând totul cu totul (“Garibaldi! Ce om! Era o vedetă europeană! Bine, au mai fost Che Guevara, Beatles…”)

În final, a cântat singur, a capella, Imnul Italiei. De fapt, nu l-a cântat, l-a jucat! Părea că nu-și amintește bine cuvintele, că le caută, și – după atâta râs – a așezat peste sală (superbă!) un văl de emoție teribilă. A fost aplaudat în picioare, îndelung…

tczarojanu@yahoo.com

TUDOR CĂLIN ZAROJANU (n. 1956) a absolvit secția de Informatică a Facultății de Matematică, Universitatea București, cu lucrarea de licență “O privire matematică asupra piesei «Romeo și Julieta»”, publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani în informatică, pe toate sistemele de calcul și în toate tipurile de limbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian, săptămânal, lunar, agenție de știri, radio, TV. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă “Viața ca troleibuz” (1992, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia “Viața lui Corneliu Coposu” (1996, ediția a doua 2005), romanele “Reluare cu încetinitorul” (1997) și “Sfârșitul lumii” (2005), culegerea de proză scurtă “Copiii asfaltului” (2007). În prezent lucrează în TVR, fiind realizatorul talk-show-ului “În spatele ușilor deschise”, și este colaborator permanent al Ziarului de Duminică, Revistei Flacăra și Radio România Cultural.

Subiecte #Roberto Benigni#San Remo#Tudor Călin Zarojanu