De la început trebuie să spunem că ne aflăm în fața unui ficțiuni istorice, un roman istoric postmodern*) care istorisește o întâmplare reală din cel de-al doilea război mondial. Titlul franțuzesc al romanului este „HHhH”, sugerat de editorul de la Grasset, în locul celui original considerat prea science-fiction, cu care a apărut și în traducerea românească. (Editorul i-a mai cerut și să renunțe la vreo douăzeci de pagini în care îl critica pe Jonathan Littell pentru „Binevoitoarele”, alt roman despre SS, care obținuse și el Premiul Goncourt, în 2006). Un titlu enigmatic, acronimul expresiei „Himmlers Hirn heisst Heydrich” (creierul lui Himmler se cheamă Heydrich), cum fusese surpanumit de către SS nazistul Reinhard Heydrich. Pentru devotamentul și abnegația sa (șef al Gestapoului, șef al serviciilor secrete, adjunct al lui Himmler, a fost și unul dintre planificatorii „soluției finale”), Reinhard Heydrich a fost numit guvernator al Pragăi (protector al Boemiei și Moraviei), cu sarcina expresă de a pune capăt oricărei încercări de revoltă a populației cehe, după ocupația nazistă. Se achită atât de bine de îndatorire, încât e supranumit „Măcelarul de la Praga”. La Londra însă este inițiată „Operațiunea Anthropoid”, pentru eliminarea sa, executată de doi parașutiști cehoslovaci, Jozef Gabčík și Jan Kubiš, care reușesc să-l asassineze pe guvernator la 27 mai 1942. Romanul lui Binet povestește toată această întâmplare. Asasinatul se încheie și cu moartea violentă a celor doi parașutiști, în cripta unei biserici din Praga, după ce au fost trădați. Dar romanul este surprinzător, pentru că firul istoric, bazat pe documente, cum insistă de nenumărate ori autorul, se împletește mereu cu ceea ce i se întâmplă, în zilele noastre, lui Laurent Binet când se documentează și scrie, dubiile sale, întrebările sale legate de ficțiune și scrierea romanului.
Pentru acest roman, Laurent Binet, profesor de limba franceză, a obținut Premiul Goncourt pentru debut, în 2010. Binet nu era la prima sa carte, ci la primul roman. În 2000 publicase o povestire de inspirație suprarealistă, apoi în 2004 un fel de memorii despre experiența sa ca profesor. Romanul din 2010 a surprins pentru că era „o meditație asupra raportului dintre realitate și ficțiune, dintre istorie și roman”, cum scria Le Monde. Binet întrerupe frecvent povestea istorică cu întrebări asupra felului cum redă trecutul și dificultatea de a-l cuprinde într-un roman. Deși nu inventează nimic, Binet se întreabă, de pildă, de ce trebuie să scrie că Heydrich era în picioare sau așezat, îmbrăcat într-un palton și nu într-un impermeabil, că cerul era întuencat și nu albastru, că parașutiștii erau crispați sau terorizați, când absolut nimeni nu știe cum au fost în realitate. În plus, el introduce propria viață privată în povestire, dialoguri cu o prietenă sau un prieten, inclusiv dicuții despre cartea în lucru. În fapt, o meditație despre dificultatea de a alege între ficțiune și restituirea adevărului istoric. Procedând astfel, e posibil ca Laurent Binet să-și fi apropiat și mai mult cititorii de ficțiune.
*) Laurent Binet – Operațiunea Anthropoid. Povestea asasinării lui Heydrich. Editura Corint, Istorie ficțiune. Traducere din limba franceză de Mihaela Stan. Prefață de Luiza Vasiliu