Razvan Bobulescu este mai bine cunoscut ca presedinte al Federatiei Sindicale Alma Mater. Putina lume ii stie activitatea de fizician, cercetarile, recunoscute pe plan international, in domeniul spectroscopiei cu laseri acordabili sau cele 39 de citari in lucrari cotate ISI. Razvan Bobulescu are si o bogata activitate de cadru didactic in Catedra de Electricitate si Biofizica, activitate concretizata prin cursuri publicate si lucrari practice pentru studentii Facultatii de Fizica.
– Sunteti conferentiar la Facultatea de Fizica a Universitatii din Bucuresti. De cand sunteti in invatamant?
– Din 1971. Am avut de optat intre cercetare si invatamant, in acele vremuri repartizarea facandu-se centralizat. Regretatul profesor Florin Ciorascu, pe atunci seful Catedrei de Electricitate si director al Institutului de Fizica din Bucuresti, m-a convins sa raman la catedra.
– Inseamna ca ati trait toate momentele framantarilor si directivelor de partid si de stat din aceea vreme.
– Evident, dar eram prea tanar si prea “indragostit” de fizica, cum sunt si azi, pentru a le da mare importanta. Imi reamintesc cum m-am zbatut sa scap de “Stefan Gheorghiu”, in perioada in care “se recrutau” tineri activisti pentru punerea in practica a “directivelor” pomenite de dvs. Am avut noroc cu profesorul Ciorascu si cu academicianul Th. Ionescu, carora le-am cerut ajutorul si care mi-au luat apararea: “Lasati-l, ca asta-i bun doar de fizica”. Totusi, n-am obtinut niciodata pasaport pentru SUA, cu toate ca dupa 1974, cand am fost acceptat in colectivul de cercetare al academicianului Iovit Popescu, care avea contract de colaborare cu Universitatea din Dallas, am fost propus in fiecare an pentru o specializare peste Ocean. N-am suferit, pentru ca aveam ce face si aici in Romania. Am avut sansa sa lucrez cu aparatura de ultimoa ora la acea vreme, ceea ce explica si rezultatele obtinute intre anii ’74-’84.
– Si acum?
– In fizica s-a investit, din nefericire, doar in anii ’70, si nici atunci suficient. Probabil a fost si coincidenta cu copiii lui Ceausescu. Dar dupa ’80 a inceput nebunia cu plata datoriilor si nu s-a mai facut mai nimic. A fost si cutremurul din ’77. Pacat, in vremea aceea, in fizica, Romania avea cateva domenii cu rezultate de top.
– Care au fost acelea?
– In primul rand in fizica si aplicatiile laserilor. Atunci aveam colective foarte puternice, cu rezultate deosebite. Numai in colectivul nostru s-au facut si perfectionat doua tipuri de laseri: cu azot si laseri acordabili cu coloranti. Dar si in domeniul energiilor inalte sau al plasmelor fierbinti s-au obtinut rezultate interesante. Domeniul semiconductorilor era foarte dezvoltat, ca si cel al combustibililor nucleari. Nu uitati ca in anii ’80 tocmai se pusese problema construirii centralei de la Cernavoda.
– Ca veni vorba de Cernavoda si de combustibili nucleari. Este adevarat ca Ceausescu ar fi putut sa aiba bomba atomica?
– Niciodata! Si vorbesc in cunostinta de cauza, pentru ca am lucrat in programul de separare izotopica a uraniului. Am si un brevet pe aceasta tema.
– Stiti ca unde nu-i foc nu iese fum…
– Corect, dar separarea izotopica pe scara industriala este altceva. Noi eram un colectiv de sase oameni, la IFTAR. Mai era un colectiv la Cluj, cam tot atat de mare. Aveam un buget de 500.000 de lei anual, iar asta insemna, la cursul de atunci al dolarului, ceva in jurul a 17.000 USD, dintre care 70% se duceau pe salarii si regie. Or, americanii tocmai infiintasera un Institutut, la Los Alamos, care sa se ocupe numai de separare si care avea un buget de 20.000.000 USD. Stiu ca si in Israel exista unul cu buget asemanator, daca nu mai mare. Noi eram deci ca un soricel pe langa doi elefanti. De fapt asta am si spus intr-un raport pe care mi-l cerusera cei de la CSEN. Asa am scapat sa mai fac rapoarte. Probabil, nu le-a placut adevarul. De fapt, am renuntat la aceste cercetari dupa ’82, implicandu-ma mai mult in cercetarea fundamentala.
– Sa revenim la zilele noastre. Care-i situatia cercetarii in fizica acum?
– Vitrega! Toata cercetarea din Romania beneficiaza de un buget sub 0,2% din PIB. Va dati seama cati bani ajung, cu o astfel de finantare, la institutele de cercetare in fizica sau la facultatile de fizica? O picatura! Investitii de capital, pentru aparatura noua, nu s-au mai facut de cel putin 12 ani. Se lucreaza pe o aparatura uzata moral si numai imaginatia si talentul cercetatorilor nostri mai salveaza situatia. Asta si explica de ce nu putem fi vioara intai in programele europene, fiind acceptati doar ca parteneri, nu si ca promotori. Din cauza asta, Romania pierde anual cateva zeci de milioane de dolari din cotizatia platita catre Europa pentru a avea acces la astfel de programe, doar 25% dintre acesti bani reintorcandu-se acasa.
– Adica platim bani ca sa participam la programele europene si nu-i recuperam?
– Da, din nefericire asta-i situatia. Si nimeni nu intelege ca asa nu mai poate merge mult. Fara dotari adecvate, nu o sa mai facem fata. In “piata cercetarii” e o concurenta pe viata si moarte. Trebuie o infuzie de capital, focalizat pe cateva domenii care s-au dovedit viabile, cu rezultate notabile, daca vrem sa fim competitivi o data cu intrarea noastra in UE, dupa 2007.
– Care ar fi acele domenii?
– Mi-este greu sa va dau un raspuns exhaustiv si nesubiectiv. Dar cred ca tara care nu are fizicieni, chimisti si matematicieni de calitate, si noi am avut si mai avem inca, este sortita subdezvoltarii si dependentei totale fata de cele care au. Trebuie sa dezvoltam colective interdisciplinare, laboratoare cu utilizatori multipli in domeniul electronicii si nanotehnologiilor, in domeniul plasmochimiei, dar si in domeniul energeticii sau, de ce nu, in domeniul aplicarii laserilor in medicina si biologie. Toate acestea trebuie facute in consortii formate din universitati si institute de cercetare. Culmea este ca avem cadrul legal pentru a realiza aceste consortii, dar lumea a ramas incremenita intr-un izolationism stupid, concretizat in frica de nou. Viitorul este al acestor consortii si colective interdisciplinare.
– Dar cum arata invatamantul de fizica?
– Ati pus degetul pe rana! Calitatea absolventilor de liceu a scazut dramatic si constant in ultimii ani. Daca ar trebui sa facem o selectie prin examen de admitere, ca pana in 1997, ar trebui sa desfintam facultatea. Daca nu se face urgent ceva cu invatamantul de fizica din liceu, pentru a-i reda ponderea, importanta si atractivitatea, noi, cei din facultati, n-o sa mai avem “materie prima”, sau va trebui ca o buna parte din curricula facultatii sa fie alocata invatarii notiunilor pe care studentul din anul I ar fi trebuit sa le aiba din liceu. Si asta este valabil si pentru matematica. Totodata, laboratoarele facultatilor de fizica trebuie reutilate. Lucram cu aparatura veche de zeci de ani. Nu poti face un invatamant de caliate in fizica fara dotari minimale. De ani de zile nu s-a mai investit nimic. A fost programul cu Banca Mondiala, care a mai dat o gura de oxigen unor laboratoare, dar nu a fost suficient. Cele 50 milioane USD venite de la BM, plus cele 25 de la Guvern, au fost ca o cana cu apa turnata pe nisip. Exagerez putin, recunosc, dar realitatea este ca ar fi trebuit vreo 450 de milioane ca sa ne punem pe picioare. De aceea am lansat, zilele trecute, ideea de a renunta la o parte din rezerva de aur a Bancii Nationale. Cu 10 tone de aur, am putea cumpara dotari in valoare de 150 milioane. Ar fi ceva! Cu 20 am rezolva problema! Dar nu ma imbat cu apa rece. Ar fi prea frumos ca responsabilii politici sa-si dea seama ca am dreptate.