“Principala frana in calea dezvoltarii tarii noastre nu este un fond tehnologic uzat fizic si moral, ci diferenta majora dintre mentalitatea romanului si cea a cetateanului occidental.” Este o afirmatie care, uneori chiar in forme abrupte si demagogice, s-a facut auzita la scurta vreme dupa caderea regimului comunist.
Au trecut de atunci mai bine de 14 ani si subiectele care ar trebui sa provoace dezbateri aprinse continua sa fie dizolvate de atitudinea unei majoritati inerte. Aproape orice incercare de a schimba ceva are de infruntat rezistenta muta a indiferentei. Orasele au acelasi aer cenusiu, strazile sint la fel de murdare, iar oamenii continua sa se supuna obrazniciei functionarilor de ghiseu. Sunt inca mult prea multi cei care refuza sa inteleaga evenimentele care le imputineaza viata. Si orice efort ar parea zadarnic in cazul in care problema nu ar admite decat o solutie globala. Insa atunci cand “masele” se risipesc si se transforma in oameni, iar “saltul in mentalitate” este descompus in mai multi pasi marunti, se poate observa ca lucrurile construite impreuna, pornind de la ideea de comuniune, cu timpul, ar putea insanatosi societatea romaneasca. Nu este o afirmatie dintre cele mai optimiste. Exista insa exemple placute care vin in sprijinul ei.
O persoana neavizata ar putea socoti ca Muzeul Taranului Roman ar trebui sa fie o institutie conservatoare, in virtutea faptului ca obiectul expunerilor il fac trecutul, traditia. Cineva care cunoaste forta si entuziasmul echipei care, coordonata de Horia Bernea, a proiectat si realizat la inceputul anilor ’90 un “muzeu tanar”, intr-un spatiu care pana in 1989 gazduise Muzeul Partidului Comunist Roman, ar putea avea insa o imagine mult mai fidela realitatii. Haine si vase taranesti, cruci si troite de lemn, si multe alte obiecte care pot comunica mai mult decat ne putem imagina, sunt lasate sa se prezinte in buna masura singure, sa gaseasca propria cale de a intra in relatie cu vizitatorii. Cei mai grabiti sunt stimulati sa se mire, sa incerce sa arunce o privire dincolo de aparenta imediata a lucrurilor. Pentru cei ce au timp sa zaboveasca, exista cabinetele de studiu ale muzeului, prilej al discutiilor cu cercetatorii, locul unde sunt puse la dispozitie lucrarile de specialitate, proiectele de cercetare aflate in lucru, albume si cataloage. Si pentru unii si pentru altii, muzeul nu va reprezenta doar un loc de trecere, ci un spatiu extrem de bogat si de primitor, un loc deschis dialogului.
Multi dintre ei revin pentru a participa la proiectiile de filme etnologice, la auditiile de muzica traditionala sau la evenimentele organizate la Muzeu. Iar daca doresc, pot schimba locul de spectator cu cel de voluntar implicat in proiectele de natura stiintifica sau artistica alaturi de cercetatorii si colaboratorii muzeului. Dar, indiferent de nivelul de implicare, majoritatea vizitatorilor pot constata cu surprindere ca, din interiorul spatiului in care au patruns, lumea pare mai frumoasa iar timpul se scurge dupa alte reguli, ca experienta traita aici este diferita de senzatiile avute vizitand alte muzee din Romania sau chiar din alte tari. Si totusi, acest lucru nu ar trebui sa mire pe nimeni. Viziunea proaspata si creativitatea au devenit emblematice pentru Muzeul Taranului Roman, de foarte multa vreme, aducandu-i acestuia in anul 1996 un titl de “Muzeu european al anului”.
Dar “tineretea” muzeului nu este data doar de noutatea si inventivitatea expozitiilor pe care le gazduieste, ori de tineretea multora dintre cercetatorii si colaboratorii sai. In vara anului 2001, la muzeu a fost lansat, la initiativa Irinei Nicolau, pornind de la o idee mai veche a lui Horia Bernea, “Atelierul de creativitate”, un program dedicat exclusiv elevilor de scoala generala si de liceu. S-a incercat astfel ca muzeul sa ofere o noua deschidere catre scoli, iar vizitele organizate de profesori doar ocazional pana atunci sa se transforme intr-o colaborare continua. Pentru ca elevii sa vina cu placere la muzeu, echipa de tineri cercetatori care au preluat acest program a conceput o formula de atelier flexibila, in care activitatile practice sunt preponderente. A fost organizata o lunga serie de intalniri in care copii de diferite varste de la tot mai multe scoli si licee bucurestene au descoperit cu bucurie ca exista si alte cai deschise spre cunoastere, mai putin aride decat cele cunoscute pana atunci. Si asta pentru ca aici cei care le vorbeau nu se plasau pe o pozitie de superioritate, pentru ca activitatea pedagogica era combinata mereu cu cercetarea stiintifica, iar creatia artistica nu era straina de spiritul traditiei si nici de ideea de joaca. Copii au invatat cu placere sa deseneze, sa coasa, sa modeleze, sa teasa, sa se joace, sa observe, sa puna intrebari, sa faca insemnari, sa povesteasca, sa dialogheze… Si bucuria lor a dat un farmec unic desenelor si obiectelor pe care le-au realizat si pe care le-au expus uneori in strada sau in targurile organizate la Muzeu.
Nu este sigur ca fiecare din sutele de elevi care au participat si vor mai participa la intalnirile “Atelierului de creativitate” isi vor continua “cariera” artistica sau stiintifica inceputa in copilarie. Este insa destul de probabil ca cea mai mare parte dintre ei sa nu mai intre niciodata in categoria celor inerti si indiferenti. Ei isi vor aminti, peste ani, ca la un moment dat, niste prieteni mai mari le-au aratat cum sa priveasca in jur cu atentie, cum sa invete ca exista parti din viata lor care intr-o buna zi ar putea sa faca parte dintr-un muzeu, iar muzeele sunt atat de importante pentru oameni pentru ca:
Muzeele sunt bune la ca sa le vizitam
Muzeele sunt bune la admiratia oamenilor
Ca sa te miri de ce exista in trecut
Muzeele sunt bune pentru ca noi
Adultii si copiii sa le vizitam
si totodata sa aflam despre omul preistoric
Cum a evoluat acum 6.000.000 de ani
Inainte de Hristos
Muzeul mai e bun pentru a demonstra unele antichitati
La imortalizarea vechiturilor adica
si-acum sa va descriu
Muzeele sunt cu anumale impaiate
De-aia sunt bune muzeele pentru ca au expozitii ale animalelor
Pentru ca ne arata oasele de dinozaur.