Intamplator, sunt nascut pe 20 decembrie. In urma cu 15 ani, pregatirile pentru aniversare erau mult mai complicate decat acum. Trebuia sa fii la curent cu ce “au bagat” (si unde anume) si sa-ti petreci cam doua saptamani cu prospectarea pietei si cu aprovizionarea.
In noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, am innoptat la un prieten, hotarat sa atac la prima ora Alimentara din colt. In zorii zilei a sunat telefonul. Era mama amicului meu, care i-a comunicat scurt: “Da drumul la radio si nu vorbi cu nimeni”. Dupa care a inchis.
Am ramas masca. Primul gest a fost sa deschidem geamurile, sa vedem daca se intampla ceva. Nu se intampla nimic. Am deschis radioul. Incepuse buletinul de stiri si aflam ca “oamenii muncii din Bacau isi unesc glasurile pentru a ura la multi ani mult iubitului…”. Prietenul meu s-a enervat si a sunat-o pe maica-sa. A fost admonestat: “Pe ce post ai dat, desteptule?”. Evident, gresiseram undele.
Am trecut pe Europa Libera si nu ne-a venit sa ne credem urechilor: “Vaduva a cerut sa fie lasata sa se reculeaga la capataiul raposatului…”. Hait! Asa de repede? In cateva minute, aveam sa aflam ca murise academicianul Saharov, legendarul combatant pentru drepturile omului din Rusia, iar vaduva nu era cine voiam noi. Abia dupa un sfert de ora, postul pe care ramaseseram a retransmis stiri despre revolta de la Timisoara.
Mai tarziu, am plecat impreuna spre Casa Scanteii. Exact aceeasi care avea sa devina in cateva zile Casa Presei Libere. Ne-am urcat intr-un autobuz care a intors la Piata Victoriei, pentru ca restul traseului era blocat. Fara nici o explicatie. Lumea din vehicul era posaca, apatica. Noi incercam cu o infantila inconstienta sa-i provocam pe pasageri: “E revolutie in tara! S-a rasculat poporul!”.
Calatorii se uitau incrancenati pe geam. Nici o reactie. Pur si simplu nu ne auzeau. Era totusi un semnal: nici un comunist indignat nu ne-a amenintat ca ne da pe mana militiei sau a securitatii. Cand am ajuns la destinatie, am dat de alta surpriza: circulatia nu se oprise din cauza tulburarilor din tara, ci pentru ca Geniul Carpatilor plecase in Iran! O sa ramana un mare mister cine l-a sfatuit sa plece intr-un moment atat de critic. Alta necunoscuta tine de convocarea mitingului de mai tarziu.
Cert este ca mi-am serbat ziua de nastere in conditii cu totul speciale. A fost, fara indoiala, cea mai exceptionala aniversare din viata mea. Totul are insa si o continuare, pe care abia astept sa v-o spun.