O zi de singuratate

Calm, cald, simplu, Tony Blair sta in fata comisiei de ancheta ca intr-o boxa a acuzatilor si, desi e singur, in spatele lui se foiesc umbrele nelinistite ale membrilor cabinetului sau. Premierul britanic face eforturi vizibile de a fi credibil si convingator, dar zambetul de baietel l-a parasit, sarmul il abandoneaza miseleste si charisma lui, in acest moment, nu mai valoreaza nici cat un siret uitat de cineva pe taraba unei piete goale.

Sprijinirea neconditionata a politicii americane in Irak si excesul de zel al guvernului Blair care, se spune, a cosmetizat cateva dosare pentru a obtine sprijin popular, ar putea avea consecinte dramatice nu numai pentru el si guvern, ci si pentru Marea Britanie si intreaga Europa. Scandalul declansat de moartea specialistului in armament David Kelly vine intr-un moment extrem de sensibil si de dificil pentru cabinetul laburist.Planurile pentru toamna care sta sa inceapa erau mari. Cabinetul Blair isi propusese lansarea unei campanii de convingere a britanicilor ca lira sterlina apartine trecutului, iar euro-viitorului. Strigatele de „sa-ti fie rusine” si mastile cu chipul lui Blair ornat cu un nas de Pinocchio au insotit pasii premierului spre sala de audieri. Semne clare ale neincrederii crescande intr-un guven care a baletat inconstient pe o sarma subtire si subreda, la altitudine mare. Plasa americana intinsa dedesubt era doar iluzie optica.

In istoria Marii Britanii, Irakul recidiveaza ca buturuga mica. Tony Blair este al doilea premier din istoria tarii impins in chingi de o poveste stanjenitoare legata de irakieni. Primul a fost conservatorul John Major care, pe vremea cand locuia in Downing Street, a fost audiat de o comisie independenta, pe tema armelor vandute Irakului. Cu ingrediente furate si din Sexgate-ul lui Clinton, si din Watergate-ul lui Nixon, scandalul de la Londra are toate sansele sa devina un Tonygate, cu consecintele de rigoare. Electoratul va amenda si minciunile cabinetului, si lipsa lui de scrupule. David Kelly a devenit victima colaterala a unui razboi care nu a fost nici al lui si nici macar al tarii sale. Moartea lui ar putea insemna sinuciderea politica a unui premier care astepta o cariera istorica, dar pe care il paste oprobriul public. Tony Blair, unul dintre cei mai longevivi lideri ai lumii, s-a angajat intr-o partida de pocker cu electoratul si a jucat la cacealma. O strategie buna in pocker, o greseala infantila in politica. Daca era vorba despre vreo tarisoara din Europa de Est, ar fi fost de inteles sa nu-i pese, dar aici vorbim de Marea Britanie, un stat cu traditie in respectarea vietii, a valorilor morale si democratice. Backgroundul politic al premierului Blair nu te poate lasa rece, reusitele lui sunt impresionante. In 2001, datorita lui, laburistii isi asigurau o majoritate confortabila care le garanta, pentru prima data in istoria partidului, un al doilea mandat complet. Mai mult decat atat, scorul inregistrat in legislativele de acum doi ani a fost cel mai bun obtinut vreodata de un partid, in alegerile pentru reinnoirea mandatului. In deriva, conservatorii au fost pur si simplu spulberati, vocea lor a ramas practic neauzita din 1997 incoace.

Astazi insa, prin birourile laburistilor sufla un un vant inghetat si miroase a panica si abandon. Deja, de langa Blair au plecat personaje populare- ministrul de externe Robin Cook si doi dintre principalii artizani ai modernizarii laburistilor. Si nu se va opri aici. La start s-au mai aliniat Alastair Campbell, directorul Departamentului de Comunicatii al lui Blair, implicat adanc in scandalul dosarelor cosmetizate, si actualul ministru al apararii, Geoff Hoon, despre care se spune ca va fi regina scarificata pentru evitarea mat-ului.

Comisia care l-a audiat ieri pe Blair, in cea mai grea zi a carierei sale, nu urmeaza sa-l declare vinovat sau nevinovat. Ea va publica doar rezultatele anchetei. Verdictul si sentinta vor fi date mai tarziu, de o natiune care nu crede in regrete, ci in valoarea cuvantului dat.