Creșterea rapidă a tendinței de a locui singur este cea mai mare schimbare socială pe care am neglijat să o luăm în calcul.
Dând drept exemplu Statele Unite, Time scrie că în 1950 numai 4 milioane de americani locuiau singuri, reprezentând 9% din gospodării. Acum însă, numărul persoanelor care locuiesc singure a crescut la 33 de milioane, adică 28% din gospodării.
Această tendință are implicații sociale destul de importante. În studiul “The Lonely American” (Americanul singur), psihiatrii Jacqueline Olds și Richard Schwartz atrag atenția că “singurătatea și îndreptarea societății către o izolare socială mai mare” afectează sănătatea și fericirea. Dovada: un studiu întreprins între 1985 și 2004 a dovedit că numărul persoanelor care spun că nu au cu cine să discute despre probleme importante s-a triplat până la aproape un sfert din populație.
Totuși, sunt puține dovezi care indică faptul că locuitul singur îi face pe americani să fie singuratici. O serie de studii au dovedit că nu cantitatea ci calitatea interacțiunilor sociale prezic cel mai bine gradul de singurătate a unei persoane.
Neurologul John Cacioppo de la Universitatea din Chicago a concluzionat că ceea ce contează nu este dacă o persoană locuiește sau nu singură, ci dacă se simte sau nu singură.
Cercetările au mai dovedit că cei care locuiesc singuri nu sunt neapărat și singuratici. Din contră, această categorie compensează printr-un grad mai ridicat de implicare în activități sociale decât cei care trăiesc alături de alte persoane. Acest lucru se întâmplă pentru că a locui singur ne ajută să urmărim valorile moderne sacre, și anume libertatea individuală, controlul personal și realizarea de sine.