“Ce se întâmplă, doctore?”, cea mai citită revistă de sănătate și frumusețe din România, împlinește 8 ani, iar Oana Cuzino face un bilanț al regulilor care pot ajuta pe oricine să-și mențină starea de sănătate la cote optime. “Cea mai bună perioadă ca să te preocupi de sănătate este atunci când o ai! Limitează consumul de carbohidrați, de gluten în special, consumă ponderat carne și nu în fiecare zi, pentru a acumula cât mai puține toxine.

Limitează grăsimile animale, dar crește aportul de grăsimi bune, din vegetale și pește. Fă sport și ține periodic post, iar per ansamblu, alege un regim hipo sau normocaloric, bogat în alimente sănătoase: salate, legume, pește, fructe, proteine vegetale și animale din lactate degresate, ouă și carne cât mai “curate”, din ferme mici unde animalele sau păsările sunt tratate cât mai natural” spune Oana Cuzino în numărul de noiembrie al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”.

Tot în numărul aniversar vine cu recomandări de viață sănătoasă și campioana mondială și olimpică la gimnastică, Andreea Răducan. “Românii – și nu numai ei, pentru că e o problemă globală a omenirii – trebuie să înțeleagă faptul că pentru orice problemă de sănătate este important să încerci să previi. E mare păcat ca un popor atât de talentat la sport, și, vreau să cred foarte ambițios, să ajungă să fie fruntaș într-un clasament al țărilor cu persoane supraponderale. Lipsa timpului nu este o scuză, nu ai nevoie de bani să ieși în parc sau pe un stadion pentru a face mișcare. E nevoie de ambiție și motivație! Poate și de conștientizarea faptului că dacă ești sănătos, trăiești mai mult și mai bine, pentru că sănătatea fizică o atrage și pe cea psihică. Toți oamenii care fac mișcare, indiferent de ce fel sau cu ce intensitate, știu că se simt mult mai bine după aceea și că randamentul lor în munca de zi cu zi este mai bun, și calitatea vieții lor se îmbunătățește” a declarat Andreea Răducan pentru “Ce se întâmplă, doctore?”. Din numărul de noiembrie, cititorii pot afla și care sunt cele mai bune metode de prevenire a gripei, ce analize uzuale nu trebuie să rateze, care sunt beneficiile terapiilor apicole, dar și cele mai bune alimente pentru detoxifierea ficatului.