SÂMBĂTĂ 30 Aprilie
6.30. Țâșnim din microbuz la pipi, direct în Grecia. Primul șoc: mulțimea macilor în iarba calcaroasă și corul de ciripicici al păsăretului în zori. Sărbătoarea auzului mă curăță de toată zgura nesomnului.Parcăm în Ouranopolis, pentru vapor. Orășel cochet și pungaș, tipic grecotei, de vilegiatură. Decor ca-n studiourile cinematografice: vile cochete, mușcate-n ferestre, bărcuțe și mici iahturi la chei, prăvălii cu câte 20-50 de procente în plus fața de prețurile pieței, adică toate însemnele plezirismului care i-a dus pe greci la falimentul național de azi. Aplicarea suicidar-inconștientă a lozincii din anecdota hispanofonă samba si, trabajo no.
10 – 11.30. Drumul cu vaporul Sf. Panteleimon. Albatroșii însoțitori. Halucinant. Familiarii încearcă să le dea bucățica de pâine direct din mână. Unii chiar reușesc. Senzație dumnezeiască: te uiți de pe punte și vezi direct în străfundurile mării – pietrele, scoicile, algele – de-ți vine să te arunci ca Empedocle-n gura vulcanului.
Portul Dafni. De la dafini.
Prima lecție athonită: timpul și răbdarea. Nu ai mașină aranjată să te ia? Atunci aștepți matale două ceasuri în soare și vezi cum te calcă-n picioare grupul de ruși, care – imperialiști înnăscuți, adică tupeiști grobieni – îți umflă năpraznic microbuzul de sub nas, deși tu îl așteptai cuminte cu mult înaintea lor. Cale de două ore fierbinți, ne plimbăm fiecare prin zonă: pe la WC, pe la prăvăliile cu nimicuri, pe faleza de douăzeci de metri, plină de cutii (golite) de bere… Sau dialogăm într-o engleză haioasă cu un călugăr bizar, grec și – brusc – filoromân, un dostoievskian cincagenar, mucalit, ambiguu și hărțuitor, pe ideea că every Christian is my brother. Tipul de cerșetor mascat, perfect pliabil pe bietele noastre așteptări turistice.
MARȚI 3 Mai
Cu Flondor și Paștina în cameră: minunat. Ne trezim la 3 noaptea și la 5. Sănătatea perfectă a lui Flondor: la 75 de ani umblă vioi patru km. pe jos, prin soare, vorbind și culegând flori, iar după ce se trezește la miez de noapte pentru slujbă, când se întoarce readoarme instantaneu!
Liturghie, 5.30 – 7.30. Prima dată în viață când asist la așa ceva! Prima împărtășanie după cea de la nuntă! Fără spovedanie: hic et nunc se împărtășesc și cei nespovediți (nu întreb pentru ce). Mă simt ca un hoț prins cu mâna-n pungă, așa că ies fuga afară din biserică, unde pe dealuri defilează halucinant fuioare de ceață, cucuvelele cântă precum ciocârliile, iar prin cotloane șipurăsc pisici scheletice.
Din pricina micimii locațiilor, ne împărțim în două grupuri, pe ambele coaste ale râului, în două case pendinte de schitul Lacu. Cazați șapte cu șapte. Intrăm într-un soi de așezământ de basm al Sfintei Vineri. Liberi, într-o tăcere înmiresmată, rupți din timp și spațiu.
Mă simt imponderabil și inutil. Închid ochii și tac minute în șir. E cea dintâi minune a Athosului, când uit cine sunt, de unde vin, ce sunt și ce vreau. Împrejur, versanți împăduriți, drumuri de țară heideggeriene, mici cascade năbădăioase, luminișuri copilăroase, localnici de-o asprime decorativă. Și-o vegetație nebună. În libertatea de aici, parcă totul crește dublu, avântat, iar păsările au o forță năucitoare.
Din volumul în pregătire la Editura Humanitas