JOI 5 Mai
La trei noaptea, Rosetti pleacă la utrenie. Noi – de la cinci, până la 6.30, la liturghie.Foarte bună mâncarea la Prodromu, altfel decât la greci. Mai omenoasă.
Notez deosebirile dintre slujbe. Asprimea cazonă de la Sf. Andrei, plus cuvintele rusești auzite la tot pasul – mojna, mojna, pajalsti -, față de coregrafia elastică, ritmul nervos, stilul fastuos și adorarea ceremonialului, la greci. La români: firescul cuvântat, accentul decisiv pus pe rostire, nu pe mișcare. Pe reculegere, nu pe ritualitatea cinetică. Grecii adoră stilistica corporală. Noi preferăm șoptirea melifluentă, cum îi spunea Dan Botta. Sau melismatică, după Alexandre Schmemann.
Numai aici, la Prodromu, s-a impus îngenuncherea. De două ori într-o singură slujbă. M-am străduit mental să accept, dar în final nu am putut s-o fac. E groaznic să-i vezi pe toți cei din preajmă că îngenunchează, iar tu să rămâi, trufaș îndrăcit, în picioare. De ce să-l mint pe Dumnezeu? Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredința doritoare de har, decât să mă prăbușesc fariseic pe podea, mimând habotnicia. Slavă Domnului că minunatul Efrem, starețul Vatopediului, avea să-mi curme chinul, arătându-ne că numai la Prodromu se mai practică îngenuncherea și că libertatea, consimțirea, e de preferat supunerii fariseice.
DUMINICĂ 8 Mai
După ce am căutat zadarnic atâtea zile să-mi cumpăr un pachet de biscuiți și aș fi plătit în aur o cafea, aflu că, la parterul clădirii în care stăm, există un automat. Extaz păcătos cât cuprinde. Epithymia – boală pe care starețul Efrem mi-a diagnosticat-o din prima, fără greș. Egoismos, a decretat domnia sa.
Părintele Daniil ne mai rezervă o surpriză: conduce personal, cu o îndemânare incredibilă, mamutul Mercedes UNIMAG 3000 (prin aceleași șleauri despre care Costion scrie că te fac să te crezi în “trupele de desant de pe teatrul de luptă din Afganistan”) și ne duce la chiliile Colciu și Sf. Ipatie.
La Colciu dăm de mormântul Părintelui Dionisie Ignat, care aflu că a fost duhovnicul Prințului Charles! “Nu vreți să știți cum foșneau apele mării de ambarcațiunile serviciilor speciale britanice, când venea prințul aici” – îmi șoptește cineva. Păi, atunci, înseamnă că Viscri are un frate (mult) mai mare! În cartea lui, Costion citează mult din Cuvintele de folos ale Părintelui. Aleg și eu două: “Blândețea este cel mai bun medicament pentru o viață bună și sănătoasă, atât sufletească, cât și trupească. Să tăiem nervii și atunci se pogoară harul Sfântului Duh peste noi”. Și, aviz vanității noastre culturale: “Arma cea mai înfricoșată a satanei este înălțarea minții. Acum toți sunt cu studii și, automat, au înălțarea minții. Nici nu-și dau seama de asta. Învățătura e bună, dar înălțarea nu” (op. cit., 79).
Din volumul în pregătire la Editura Humanitas