În cadrul turneului său european, președintele american Barack Obama a reluat dezbaterile privitoare la securitate având legătură cu Afganistanul, Libia și turbulențele din Orientul Mijlociu, încercând în același timp să-i asigure din nou pe aliații europeni că sunt parteneri valoroși în politica externă a Statelor Unite, potrivit Associated Press.
Mesajul adresat de președintele Obama aliaților din întreaga Europă este că parteneriatele de durată încheiate cu aceștia sunt în continuare centrale în relațiile Americii cu întreaga lume, chiar în contextul în care președintele încearcă să întărească relațiile Americii cu puteri emergente cum ar fi China și India.
Consilierii lui Obama au declarat că președintele va sublinia faptul că relațiile dintre Statele Unite și aliații lor europeni înseamnă mai mult decât o cooperare militară. Președintele american se va întâlni vineri la Varșovia cu mai mulți lideri din Europa Centrală și de Est. Președintele Traian Băsescu nu va participa însă la această întâlnire.