Jean Philippe Cotis, directorul economic al Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE), considera ca Banca Centrala Europeana (BCE) nu trebuie sa mareasca rata dobanzii fara sa aiba semne clare care sa dovedeasca faptul ca economia are probleme sau ca presiunea inflatiei este din ce in ce mai mare.
“Banca Centrala Europeana nu trebuie sa se pripeasca in ceea ce priveste majorarea ratei dobanzii, aceasta fiind o piedica a cresterii in zona euro”, a declarat Cotis.
Analistii OCDE au spus ca niciuna dintre conditiile mentionate de directorul economic nu exista in prezent: productia europeana se va afla sub potential anul acesta, iar presiunea inflationista ramane slaba. Decizia Bancii Centrale Europene de a majora rata dobanzii, aparuta in mijlocul unei evaluari interimare optimiste a economiei mondiale, este pe punctul de a crea tensiune la Frankfurt, scrie Financial Times. Banca a mers pe aceleasi principii ca si OCDE, pana primavara trecuta, cand acesta a cerut micsorarea cu o jumatate de punct procentual a ratei.
Atat OCDE, cat si specialistii in domeniu sunt sceptici in ceea ce priveste necesitatea majorarii pe viitor a ratelor dobanzii, mai ales ca imbunatatirile ce au avut loc in mediul de afaceri din zona euro si sentimentul consumatorilor au amutit criticile aparute in urma majorarii ratelor de catre BCE.
Rata anuala a inflatiei pe sase luni in zona euro a scazut la sub 2% in ianuarie, de la 3% cat atingea in septembrie. Cotis sustine ca acest rezultat reprezinta un motiv puternic pentru care cresterea pretului petrolului a trecut neobservata de consumatori. Rata anuala a inflatiei in zona euro a ajuns in februarie la 2,3%
Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, se teme insa foarte mult de inflatie. El isi exprima public preocuparea pentru rata scazuta a dobanzii, dar si pentru riscul major reprezentat de stabilitatea preturilor.
Specialistii BCE prevad ca inflatia in zona euro va ramane la 2%. Banca a semnalat ca majorarea urmatoare a ratei dobanzii se va realiza in urmatoarele cateva luni.
John Llewellyn, directorul economic al Lehman Brothers, sustine argumentele Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica. “BCE a actionat prematur in stabilirea acestei politici stricte de majorare a ratei dobanzii”, a declarat Llewellyn.
OCDE afirma ca economia Statelor Unite ale Americii va face un salt inapoi de la stagnarea inregistrata in trimestrul patru al anului trecut, ceea ce va crea o presiune mai mare asupra costurilor de productie decat cea din Europa.
In acelasi context, magnatul luxului Bernard Arnault, presedintele grupului LVMH, si-a manifestat ieri dezacordul in ce priveste decizia Bancii Centrale Europene de a mari rata dobanzii. Conducerea companiei franceze de bunuri de lux a declarat, dupa ce forul european a decis majorarea dobanzii de la 2,25% la 2,5%, ca nu este necesar sa se puna piedici cresterii in zona euro.
“Nu gasesc nici o justificare, cred ca este o decizie gresita”, a declarat Arnault.
Bazandu-se pe argumentul ca nu exista nici un risc major ca accelerarea inflatiei sa atinga un nivel inacceptabil, Arnault este de parere ca aceasta decizie a bancii va determina o incetinire a cresterii economiei europene intr-un moment in care consumul trebuia sa fie stimulat. Arnault spera totusi ca raportul dintre dolar si euro, un factor vital in performanta exportatorilor europeni, printre care se numara si LVMH, sa ramana relativ stabila anul acesta in ciuda cresterii ratelor Bancii Centrale Europene. cristina.stoian@zf.ro