Anaid Art Gallery găzduiește expoziția “Eye Candy”, semnată de
Mihai Florea, curator Diana Dochia. Publicul va putea viziona
lucrările până pe 5 martie.
Omul contemporan este bombardat de reclame, fie că vine vorba de
panouri stradale, de reclame TV, de reviste etc. Aproape
întotdeauna imaginea produsului este însoțită sau prezentată de un
model feminin ce se înscrie în conceptul “90-60-90 cm”. Imaginea
modelului feminin vinde produsul comercial: de la banalele obiecte
de uz casnic, la vacanțele petrecute pe insule superbe, la mașini
scumpe sau la vile de lux. Preocuparea artiștilor față de
societatea de consum își are rădăcinile în arta pop a anilor
1960.
Expoziția “Eye Candy” semnată Mihai Florea îi satirizează în egală
măsură atât pe cel care produce reclama, cât și pe cel care o
promovează și consumă. Societatea contemporană este o societate
“extraambalată”, după cum afirmă artistul, o societate în care
femeia devine în sine o parte a produsului consumat. Ea are rolul
de a ispiti, de a atrage posibilii clienți.
Expoziția este conturată în patru secțiuni: Useful Objects (Obiecte
banale), Flags (Steaguri), Candy Eyes (Ochi dulci), Worship
(Venerație).
Mihai Florea este absolvent al Universității Naționale de Artă
București.
Ziarul de Duminică
Ochii dulci vând absolut orice
Anaid Art Gallery găzduiește expoziția „Eye Candy”, semnată de Mihai Florea, curator Diana Dochia. Publicul va putea viziona lucrările până pe 5 martie.