Deutsche Telekom a preluat în urmă cu patru ani un pachet de acțiuni la compania elenă de telefonie OTE, promițând investitorilor creștere în sud-estul Europei pentru a compensa încetinirea vânzărilor în Germania, însă această ofensivă s-a transformat acum într-o retragere, potrivit Bloomberg.

Operatorul telecom elen, prezent și în România, vinde active din regiune pentru a se mențin pe linia de plutire, întrucât economia Greciei se află în al cincilea an de recesiune, cu un șomaj de peste 20%. După vânzarea unui pachet de acțiuni de 20% la compania de telecomunicații de stat din Serbia, OTE caută acum cumpărător pentru afacerile din Bulgaria.

Fondurile obținute vor fi folosite pentru a acoperi un deficit de finanțare de 800-900 de milioane de euro, a declarat o sursă apropiată situației. Operațiunile europene ale Deutsche Telekom, considerate la un moment dat de directorul general Rene Obermann ca principalul motor de creștere, au înregistrat o scădere de până la 10% anul trecut, după ce criza a redus cheltuielile consumatorilor pentru servicii de telefonie.

Vânzarea Globul Bulgaria ar putea aduce OTE circa 800 de milioane de euro, iar printre posibilii clienți s-ar afla, potrivit presei din Bulgaria, grupurile britanic Vodafone și francez Orange, precum și Turkcell Turcia, potrivit cotidianului Kathimerini.

“Nu au avut de fapt nicio șansă. Afacerea este încă acolo, dar fantezia despre creștere a dispărut. Ca investitor trebuie să te întrebi: «Unde au dispărut banii mei?»”, a afirmat Heinz Steffen, de la firma Fairesearch GmbH, cel mai bine cotat analist pentru Deutsche Telekom, potrivit datelor Bloomberg.

Deutsche Telekom a cheltuit în total 4 miliarde de euro pentru a ajunge la o participație de 40% la OTE. Odată cu prăbușirea acțiunilor companiei elene, Deutsche Telekom a înregistrat revizuiri în scădere a valorii participației cu 2,6 miliarde de euro. Grupul german decide directorul general al OTE, iar rezultatele sunt consolidate în cele ale Deutsche Telekom, parte a unui acord cu statul elen, care mai deține 10%.

Acțiunile OTE au scăzut cu aproape 90% față de momentul intrării Deutsche Telekom în acționariat. Marți, la ora 11:00, se aflau în declin cu 1,1%, însemnând o scădere de 38% față de începutul anului și evaluând compania la 873 milioane de euro, comparativ cu o datorie totală de 3,4 miliarde de euro la sfârșitul lunii martie.

OTE a transmis Bloomberg că analizează vânzarea activelor din Bulgaria, inclusiv compania de telefonie mobilă Globul și retailerul de electronice Germanos Telecom Bulgaria.

“O posibilă vânzare a acestor active ar reduce drastic viitoarele obligații financiare ale OTE, în timp ce ar permite grupului să-și întărească prezența pe piețele strategice rămase”, a afirmat OTE într-un răspuns la un email trimis de Bloomberg.

Globul este al doilea mare furnizor de servicii wireless din Bulgaria, cu 4,3 milioane de abonați la sfârșitul anului trecut, în urma M-Tel, divizie a Telekom Austria. OTE deține, de asemenea, active în Albania și România.

Compania turcă Turkcell a anunțat, luni, că nu a luat o decizie în privința unei oferte pentru Globul, după ce publicația elenă Capital a scris că ar putea fi printre posibilii ofertanți.

Refinanțarea datoriei OTE este asigurată până în 2013, iar compania elenă va analiza alte posibile vânzări de ahiziții pentru a face rost de fonduri, a declarat, în mai, directorul financiar al Deutsche Telekom, Timotheus Hoettges.

Retragerea Deutsche Telekom de pe unele piețe strategice din Europa marchează o schimbare majoră a strategiei anterioare. După preluarea unui pachet de acțiuni la OTE în 2008, șeful Deutsche Telekom, Obermann, a declarat investitorilor că va continua să crească la nivel internațional.

“În 2000 am obținut mai puțin de 20% din veniturile totale din străinătate. În câțiva ani, veniturile pe care le generăm în exteriorul Germaniei ar putea reprezenta două treimi sau chiar mai mult”, a spus Obermann în 2008, la o adunare a acționarilor.

Chiar anul trecut, șeful interimar pentru Europa al Deutsche Telekom, Roland Mahler, a declarat că grupul german caută achiziții pentru a-și consolida participațiile deținute la companii lider de piață și analizează combinarea operațiunilor de telefonie fixă și mobilă.

Deutsche Telekom a încercat să vândă divizia T-Mobile USA grupului AT&T pentru 39 de miliarde de dolari anul trecut, înainte de a renunța la tranzacție din cauza opoziției autorităților de reglementare.

Pentru a face rost de bani, Deutsche Telekom analizează și vânzarea participației de 50% deținută la compania mixtă Everything Everywhere din Marea Britanie, au afirmat, în februarie surse apropiate situației.

OTE are scadente în septembrie un împrumut de 445 milioane de euro și o linie de finanțare de 312 milioane de euro, potrivit site-ului companiei.

De asemenea, OTE a accesat integral o linie de finanțare de 900 de milioane de euro și are scadente în 2013 obligațiuni în valoare de 1,24 miliarde de euro. OTE a raportat profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) de circa 1,7 miliarde de euro anul trecut.

OTE trebuie să plătească circa 3,1 miliarde de euro până în august 2013, în timp ce rezervele actuale de lichidități se ridică la numai 1,4 miliarde de euro, potrivit Kathimerini.

Criza datoriilor suverane a determinat declinul valorii activelor telecom în Europa, atrăgând investitori precum America Movil, companie controlată de miliardarul Carlos Slim. Compania lui Slim a achiziționat participații la KPN din Olanda și Telekom Austria.

OTE controlează în România Romtelecom și subsidiarele locale ale operatorului de telecomunicații mobile Cosmote și retailerului Germanos. Veniturile Comoste au crescut cu 9,4% în primul trimestru, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 117,4 milioane euro, în timp ce profitul EBITDA a urcat cu 44,7%, la 26 milioane euro. Romtelecom a consmenat în același interval o scădere a veniturilor cu 3,7%, la 160,2 milioane euro, în timp ce profitul EBITDA a urcat cu 82%, la 40,4 milioane de euro.