India a propus Uniunii Europene un schimb mai putin obisnuit: 7 milioane de tone de zahar pentru cele 43 de avioane Airbus care asteapta acordul final al autoritatilor din New Delhi, relateaza BBC News. In valoare de circa 2 miliarde de dolari, aceasta este cea mai mare comanda de avioane comerciale din istoria Indiei, care mai trebuie doar ratificata de guvernul indian.
Oficialii Airbus au sugerat ca tranzactia de 2,2 miliarde dolari este periclitata de presiunile facute de guvernul american. Un raport citat de ziarul indian Indian Express spune ca administratia de la Washington ar fi vrut ca India sa incheie contractul cu Boeing, principalul rival american al lui Airbus. In paralel, liderii europeni, in frunte cu Comisarul European pentru comert, Pascal Lemy, au intervenit in favoarea concernului european Airbus.
Intre timp, industria zaharului din India se zbate sa supravietuiasca, avand disperata nevoie de o comanda de export de mari proportii, pentru a compensa scaderea cererii pe piata interna. In prezent, exporturile Indiei catre Europa sunt nesemnificative, dar presa indiana sugereaza ca exista perspectivele unui acord de export de sapte milioane de tone de zahar.
Companiile gigant Airbus si Boeing detin impreuna piata de avioane de parcurs, cu vanzari planificate de circa un trilion de dolari (908 miliarde euro) pentru urmatorii 20 de ani, insa in contextul unei industrii avaitice unde falimentele se tin lant, lupta pentru supravietuire se duce pentru fiecare contract. Odinioara un jucator de talie mica, Airbus a inceput sa atenteze la pozitia numarul unu pe piata cu patru ani in urma, cand Boeing avea 620 de aeronave, iar Airbus 294. Anul acesta, Airbus estimeaza ca isi va depasi rivalul american.
Pe fondul declinului global din industria turismului, a iminentei razboiului din Irak si in contextul caderii continue a burselor, ratificarea acestui contract de catre oficialitatile indiene este de maxima importanta. Ramane de vazut insa daca autoritatile europene vor aprecia shimbul drept unul echitabil.
andreea.melinte@zf.ro